În ultima perioadă am avut ocazia să stau de vorbă cu câţiva părinţi ai căror copii evoluează la unul din cluburile de fotbal din judeţul nostru. Evident, nu voi folosi nume, deoarece asta ar însemna să nu le respect confidenţialitatea şi le-aş pune în pericol actuala carieră de fotbalişti a copiilor.

Dar, aşa cum bănuiam, lucrurile sunt din ce în ce mai rele la acest capitol în Arad. Vorbim despre jucători care sunt promovaţi pe cu totul alte criterii decât cel fotbalistic, aşa cum ar fi normal. Fotbalişti împinşi în faţa pe baza unor prietenii, relaţii de altă natură şi interes în revânzarea acestora cât mai repede. Mi se pare incredibil ca în anul 2016 unui junior să i se spună că într-adevăr, sezonul trecut a jucat bine, dar anul acesta va fi rezervă deoarece concurentul său pe post trebuie să evolueze mai mult şi să fie vândut în iarnă sau vara viitoare cel târziu. Mi se pare incredibil ca unii juniori ai căror părinţi nu sunt interesaţi de cultivarea unei relaţii de orice natură cu anumiţi antrenori să nu fie căutaţi telefonic perioade lungi de timp. Mi se pare incredibil ca un antrenor să anunţe părinţii că el este cel care conduce clubul şi că totul se întâmplă acolo aşa cum îşi doreşte el. Mi se pare incredibil ca unii copii să nu mai fie folosiţi datorită unor comentarii apărute pe Internet. Mi se pare incredibil ca unii din cei mai talentaţi juniori să fie ţinuţi pe un salariu foarte mic, care nici măcar acela nu este plătit la timp. Mi se pare incredibil ca un antrenor să acuze performanţele altului antrenor doar din interes pur. La fel de incredibil mi se pare ca un antrenor să îşi dorească să apară mereu în presă doar la rezultate pozitive.

Sunt multe lucruri pe care le-am aflat dar nu pot să le prezint. Le-am spus şi părinţilor că ar fi foarte bine dacă ei ar ieşi şi ar spune negru pe alb aceste lucruri, în mod oficial. Că ar fi bine ca mizeria să nu mai fie ascunsă sub preş, aşa cum se întâmplă acum. În acelaşi timp le-am spus că înţeleg de ce nu doresc să apară public, pentru că le e frică de consecinţele avute asupra carierei copiilor lor. Dar dacă în continuare nu se va întâmpla nimic, aceste lucruri vor continua, se vor perpetua şi nimic bun nu va ieşi de aici. Cineva trebuie să spargă buba şi să arate cum stau lucrurile de fapt, chiar cu riscul unor represalii. Pentru că mergând pe aceeaşi linie vor fi dezastre la toate capitolele.

Și aşa copii merg într-un număr din ce în ce mai mic spre fotbal. De ce ar mai merge când văd că nu sunt trataţi la fel, în funcţie de talentul lor? De ce şi-ar sacrifica timpul personal pentru a merge la antrenamente când văd că în faţă sunt împinşi tot alţii, care nu au nicio treabă cu acest sport dar ai căror părinţi se mişcă bine în culise?

Problemele sunt mari şi adânci dar ştiute la un anumit nivel în Arad. Există însă o teamă generală de a vorbi, de a ieşi în faţă. La urma urmei, suntem oameni, ce se poate întâmpla dacă spunem adevărul? Vorbim totuşi de nişte copii, ne „jucăm“ practic cu viitorul lor, cu cariera lor, cu viaţa lor. Nu ar trebuie ca lucrurile să intre într-un final pe un făgaş normal? Sigur, şi dacă s-ar ieşi public s-ar găsi scuze şi s-ar inventa alte acuze. Dar cel puţin toată lumea ar ştii cum stă treaba cu adevărat.