Poate ne-am axat prea mult pe problemele actuale de la clubul UTA Bătrâna Doamnă şi am uitat anumite aspecte importante din viaţa fotbalului arădean. Un lucru extrem de important îl reprezintă copii care, în ciuda tentaţiilor din ziua de astăzi, continuă să vină spre fotbal şi să îl practice de plăcere. Un astfel de exemplu este Bulzan Mario, de 13 ani, care evoluează pentru UTA 2003, avându-i ca antrenori pe Radu Mărginean şi Dinu Donca. Îl puteţi descoperi în rândurile de mai jos şi sperăm ca peste câţiva ani să ne putem mândri cu faptul că primul său interviu ne-a fost acordat nouă.

 

 

La ce vârstă ai început fotbalul?

Primii paşi în fotbal în cadru profesionist i-am făcut la vârsta de 7 ani, la clubul LPS Arad.

Cine a fost primul tău antrenor de fotbal?

Domnul Dinu Donca, care m-a introdus în lumea fotbalului organizat, profesionist.

Care este postul tău pe care joci?

Am două posturi pe care evoluez în mod constant. Datorită faptului că sunt jucător de picior stâng, evoluez fie ca mijlocaş, fie ca fundaş. Asta depinde de dorinţele antrenorilor şi de adversarul pe care îl întâlnim.

La vârsta este normal să ai un model din fotbalul mare. Care este jucătorul pe care îl urmăreşti în mod constant?

Îmi place foarte mult cum joacă Neymar, de la FC Barcelona. Având în vedere că evoluez pe banda stângă, la fel ca şi el, îi urmăresc cu multă atenţie mişcările din teren şi încerc, pe cât posibil, să îi reproduc unele din mişcări.

Unde ţi-ar plăcea să evoluezi în viitor, atât echipe din străinătate cât şi din România?

Vreau deocamdată să mă concentrez pe munca pe care o am la clubul meu, dar mi-ar plăcea ca într-o bună zi să evoluez la Steaua Bucureşti, cel mai mare club din România. Din străinătate, ar fi un vis să ajung într-o zi la Real Madrid.

Care este cel mai plăcut moment din cariera ta de fotbalist de până acum?

Sunt mai multe, dar partida care mi-a rămas în minte cu amintirile cele mai plăcute este disputa dintre CSS Gloria şi Poli Timişoara, care a constat în finala pe zona de Vest la grupa noastră de juniori. Chiar dacă am pierdut cu scorul de 3 – 2, a fost o partidă disputată, datorită ambiţiilor şi am făcut un meci bun. Am reuşit să dau o pasă de gol şi să am o prestaţie bună, dar din păcate am pierdut în cele din urmă disputa.

 

Adrian Dumitru