Dacă Calimente – ei, ce fain început de articol! – e vestit prin implicarea fizică în politică, tandemul scos la înaintare de Ghiță a devenit faimos prin scolile multe pe care le-a terminat după ce a aflat că în parlament nu dă bine la CV fochist sau tâmplar.
Alegerea celor doi n-a fost întâmplătoare. The new kid in the town, tânărul pe atunci politician din Brad știa foarte bine că n-are șansă cu mandarinii locali, trebuie să-și formeze o echipă din oameni noi, tineri și oarecum lipsiți de potențialul de a-i contesta întâietatea, leadershipul.
Așa au apărut dintr-o dată, în anii de început ai noului mileniu, Ioțcu și Igaș din străfundurile PDL-ului arădean în plină ascensiune. Aveau toate calitățile necesare, minus școli. Nu erau arădeni, orășeni nici atât, îl puteau înțelege perfect pe tânărul politician Falcă hotărât, precum Lucien de Rubampré, să-și facă un rost la oraș.
Chiar dacă nu era Parisul lui Balzac, Aradul începutului de mileniu putea oferi unui tânăr ambițios multe oportunități. Liniștit, comod chiar, liderii săi de până atunci erau pe măsură.
Intersați mai mult de traiul bun și prietenii folositoare și mai puțin de o carieră pe care nu dădeau doi bani, reprezentau o pradă ușoară pentru un tânăr de la țară hotărât și cu susținere de la centru.
Falcă și-a început cariera de la Arad la concurență cu doi tineri politicieni locali văzuți bine în oraș, chiar dacă cu lehamitea caracteristică arădeanului de pe ștrand sau Trei Insule, comod și hedonist fără pretenții.
Nemaivorbind de faptul că cei doi – e vorba de Claudiu Cristea și Tibi Dekany – mizau pe cai greșiți, primul pe singurul partid cu adevărat anticomunist postdecembrist iar Tibi, un dandy de provincie cam eteric, era îndrăgostit până peste cap de Casa Regală a României.
Cu Igaș și Ioțcu la înaintare, Falcă i-a terminat fără probleme pe cei doi, ajutat și de implozia PNȚCD, respectiv de legitimizarea strict mondenă a monarhismului românesc.
Cei doi, ghidați cu măiestrie oltenească, și-au luat diplomele la fără frecvență și de la distanță, fiind cu atât mai hotărâți să-l servească până la capăt pe binefăcătorul lor.
Din magazioneri și oameni de serviciu ai partidului, patronat până atunci la Arad de mult prea rafinatul domn Seculici, au devenit pe nesimțite factori de influență și decizie, desigur în interesul strict al noului om puternic, devenit între timp, la rândul lui, și ginere al fostului numărul unu.
Plictisiți de putoroșenia propriilor lideri, mustind de un anticomunism superficial adunat de pe la ocicopiaț și colțurile de stradă ale bișnițarilor, arădenii l-au ales pentru variație și distracție pe tânărul din Brad primar în 2004.
Începând de atunci cariera lui Ioțcu și Igaș a luat un având spectaculos.
Consilieri și deputați în acestă rapidă ordine, Igaș ajunge la un moment dat și ministru la interne, având prioritatea de netăgăduit față de Oprea de a fi primul ministru de interne care pronunță complect cuvântul complet.
Nu au fost singurele inovații lingvistice ale ministrului Igaș: activități criminologene, branconaj, timp de repaos legat, sunt doar câteva dintre contribuțile sale la vocabularul limbii române.
Iar la așa un vocabular novator se impune și o gândire pe măsură.
Domnul ministru credea, așa cum bănuim, crede în continuare, că cei care nu iau examenele ”n-au sânge suficient în instalație” iar despre Uniunea Europeană era convins, ca și acum de altfel, că ” face ei ceva pe MCV-ul nostru”.
Am insistat de această dată mai mult pe Domnul Igaș, având în vedere că Domnul Ioțcu este la ora actuală sub contrul judiciar. Nu, nu pentru mutilarea limbii române.
În acest timp însă, senatorul Traian Igaș ne reprezintă la Paris la a 38-a Conferința Generală UNESCO.
Pentru cei mai puțin atenți și distrați oarecum precizez: UNESCO este departamentul ONU pentru Știință, Educație și Cultură.
L Notaros
