Trebuie să recunosc că prins fiind cu rutina zilnică am fost surprins în momentul în care Romi m-a sunat şi mi-a spus că aniversăm zece ani de „Flacăra Roşie“. Ţin minte momentul în care mi s-a propus colaborarea, chiar de la primul număr (mersi Căline!) şi eram uimit că se dorea o altfel de presă în Arad. Fiind şi începător în ale jurnalismului (nu că acum aş fi altfel, dar mă rog …) am intrat într-un anturaj pentru care nu pot să fiu decât mândru: Romi Dubăţ, Orlando Toader, Teofil Grădinaru, Ovi Balint, Lajos Notaros. Oameni care au făcut şi fac istoria în presă şi de la care am avut şi încă am de învăţat foarte multe.
Pe partea de sport am încercat mereu să scriu altceva decât se scria deja în Arad. Am învăţat repede că toţi cei care se ocupau de sport în acest oraş au afinităţile lor. Şi că nu tot ceea ce se întâmplă în peisajul sportiv al oraşului nostru ajungea şi la public. Nu mi s-a părut şi nu mi se pare nici acum normal acest lucru. Dacă tot există un interes crescut pentru sportul din acest oraş, de ce să nu fie acest interes răsplătit cu toate amănuntele? De ce în presă să apară doar ce doresc anumiţi oameni, care „apreciază efortul“ ziariştilor prin ciorbe şi băuturi sănătoase?
Astfel, de-a lungul anilor s-au creat nişte imagini care nu sunt tocmai corecte. Anumite personaje care în realitate sunt mult mai slabi valoric decât sunt prezentaţi chiar şi acum în presă. Am încercat, pe cât posibil, să fiu cât mai echilibrat şi echidistant. Decât o minciună, mai bine un adevăr, chiar dacă este deranjează şi supără. Mai ales cazul cu UTA Bătrâna Doamnă este exemplul cel mai bun pentru acest lucru. Nu puţini sunt cei care mă acuză că nu văd interesul oraşului şi al celor care o iubesc pe UTA, atunci când scriu într-un mod negativ despre tot ceea ce se întâmplă la acest club.
Realitatea este însă una foarte clară, dacă vrei să o vezi. UTA nu mai există în acest moment, oricât încearcă unii să o învie. Nu vorbesc acum despre schimbările de formă ale societăţii, că ONG, că societate comercială, nu e vorba despre aşa ceva. Clubul care acum evoluează în liga a doua, a luat naştere în urmă cu patru ani. În aceeaşi perioadă exista clubul lui Gio şi Marţian, care activa în al doilea eşalon fotbalistic şi care îşi trăia ultimele răsuflări. Aşadar, logica e cea care spune că actuala echipă nu are nimic în comun cu adevărata UTA, cea care a făcut glorie şi istorie acestui oraş. Sigur, ne putem minţi singuri, putem să trăim într-o iluzie permanentă, dar adevărul şi logica ne va bate mereu la fundul gol. Nu mai bine terminăm povestea asta cu continuitatea, afirmăm că acest club e unul nou şi încercăm să atragem pe toată lumea spre acest proiect?
Au trecut zece ani în care am învăţat foarte mulet despre presă, chiar dacă acum nu mai activez în permanenţă în acest domeniu. „Flacăra Roşie“ a depăşit stadiul de loc de muncă, a devenit deja un hobby, o plăcere, o mare familie. Au trecut zece ani de zile dar parcă ieri lucram cu toţii pentru a scoate pe piaţă primul număr. Au fost multe momente extraordinare, dar şi momente grele. Peste toate însă am rămas aceiaşi „nebuni“, pentru care redactarea acestui săptămânal a devenit un bun prilej de poveşti ca între prieteni.
Aşa cum au trecut zece ani de zile, sper să mai treacă cel puţin încă zece. Sănătoşi să fim, că oricum tot Ghiţă Falcă va fi primar şi la următoarea noastră aniversare!
