Dacă e de musai, cu plăcere! Adică, că când cineva, mai mulți de altfel, îți spun că ești informat doar pe jumătate trebuie să te apleci și să recunoști că așa este. Ceea ce ni s-a transmis este faptul că actuala șefă de Garda de Mediu Arad, Monica Jitariu, a fost directoare la POLARIS SA!!!! Exact cum am scris, că ne-am documentat. Este adevărat! Adică, posibil trafic de influență pe față. Cum să te legi de firma pe care ai condus-o, din poziția de director, și care, probabil, te-a lansat în funcția de director la Garda de Mediu? Și ca să mergem mai departe cu supozițiile, cum poate o altă firmă de același profil, fie din municipiu sau din județ să poată pătrunde pe piața deșeurilor. Adică, să obțină autorizațiile necesare desfășurării unei astfel de activități.

Cât despre autorizarea în sine, care trebuie făcută de către Agenția de Protecția Mediului, un demers foarte greoi și care necesită mult timp (din motive subiective, bien sur) o să mai avem vreme să scriem.

Dăînnoi Jita  

Articolul precedent:

„Polaris-ul „sponsorizează” Garda de Mediu

După ce s-a debarasat de peste 60 de angajați (i-a trimis în șomaj tehnic, chipurile), și după ce acestora li s-a promis că vor fi angajați la noua firmă ce va prelua curățenia stradală din Arad, Polaris SA, cu firma mamă la Constanța, încă mai deține supremația gunoaielor din Arad. Atât la propriu, cât și la figurat (despre politică și administrație să nu vă prind că vorbiți. Am zâs!).

După ce, în urma unei contestații, licitația pentru curățenia Aradului a fost anulată, Polaris SA, care are probleme mari la Constanța și numai, continuă să țină capul sus în ceea ce privește  „traficul de influență”. Am pud ghilimelele de rigoare. Apropo, unul dintre frații Martin, ce dețin Polaris-ul, a fost reținut în Statele Unite ale Americii pentru încercare de mituire a unui magistrat.

La Arad, de exemplu, un angajat de la Garda de Mediu, Răzvan Huber circulă și se prezinte la controale cu un autoturism Renault Symbol – CT-10-GUS – înmatriculat pe Polaris SA. Și, normal, adică anormal, cine are curajul să încerce să intre pe piața colectării gunoaielor stradale etc. este faultat pentru intenție. Oare aceasta este o practică uzuală la Garda de Mediu sau este doar o întâmplare ce se petrece de cel puțin doi ani de zile.

Nu lipsit de interes este faptul că acest Huber este omul de încerede și fost angajat a lui Iustin Cionca, încă de pe vremea de când actualul președinte al Consiliului Județean Arad era primar la Pecica. De unde se trage și Huber, de altfel. Când te gândești că Cionca Marini este marioneta lui Falcă (cel care a preluat „frîiele”, ca să nu spunem șpaga, afacerii Polaris SA de la fostul primar Dorel Popa, Dumnezeu Să-l ierte!) nici nu este de mirare că caracatița, MAFIA pocăiților din Primăria Arad în domeniul salubrizării orașului funcționează sub privirile îngăduitoare ale autorităților competente.

Gun oier la Polaris”