Caracterul bun sau rău, reprezintă expresia procentului de altruism ori egoism, care domină. Restul, precum patriotism, morală, binele public, religie, sunt subterfugii ale unui caracter dominat de egoism care dorește să fie perceput altfel de cum e.
Când faci bine, din convingere, n-ai nevoie nici de prezentare, nici de justificări, nici de suștinere, nici de recunoaștere. Pur și simplu faci pentru că așa ți-e caracterul. Când însă vrei să fii remarcat pentru ceea ce faci, asta se numește vanitate, ce ține de egoism și, în consecință, denotă un caracter rău.
Esențial, în viață, e să-ți formezi setul de valori care să-ți permită să deosebești caracterul rău de cel bun, selectând posesorii. Pentru asta auto-educația în perceperea ipocriziei este prima condiție ce-ți asigură protecția împotriva decepțiilor legate de decizie.
Pavel ROMAN
