Comuniști cum suntem, vorbim în acest articol despre arădenii născuți în Arad, strict în Arad, în municipiul Arad, ne-am cam săturat. Noi cei care am avut privilegiul să ne naștem într-un oraș de talie din România. Nu ca falcă, cu „f” mic, de la… la. Continuarea o completați voi, dragi tovarăși și pretini. Deci, ne-am născut, crescut, învățat etc. într-un oraș, pentru ca acum să ajungem să trăim într-un sat. Sau, mai bine zis, în condiții ca la țărănoaia. Numai boii și vacile ne lipsesc, la propriu vorbind, însă la figurat avem hoarele în conducerea orașului. Pardon, satului Arad, că asta a reușit Falcă să facă din Arad. Rușinea vestului României.

Aradul, cu cinci puncte de frontieră, trei rutiere, unul pe cale ferată și altul aerian, cu cele mai multe ieșiri de pe autostradă a ajuns paragină. De râsul României.

Jitză, dacă tot ai adus Aradul la nivel de sat, de ce dracu să te mânce nu pui impozite la nivelul unui sat? De ce avem printre cele mai mari impozite și taxe locale din România?

„Țăranilor” din Arad dormiți liniștiți, că Falcă știe că cum să se cheltuie pe banii noștri. În interesul lui, bineînțeles, și a găștii sale de suflători în drâmbă.

Flacara roșie

1 COMENTARIU

  1. App, avem și vaci, porci, cai in cartiere, mai ales în Alfa, se plimba săracele printre blocuri și își fac rondul la tomberoane.

Comments are closed.