Cum tot a plouat afară și cum canci bani să numărăm sau… sculă să facem alte cele lumești, am luat-o pe jos, la o plimbare prin frumoasele cartiere ale Aradului. Frumoase odinioară, să fim bun înțeleși, că acum arată ca naiba. Și am luat-o spre Timișoara, hept prin Aradul Nou. Mergând așa, prin plouă am nimerit tumnai pe strada Constituției, uliță care se tot lungește, lungește.

Acolo, fiind cu tricourile roșii pe noi am fost abordați de un cetățean mai comunist decât noi și care ne-a comunicat faptul că, în tinerețele sale a fost maistru la defuncta făbrăcă Refacerea. Cu lacrimi în ochi ne-a povestit despre vremurile de odinioară, despre industria de atunci a Aradului, despre fabricile și intreprinderile arădene de dinainte de 89. Apoi, brusc, subit, instantaneu și dintr-odată ne-a întrebat dacă știm ale cui sunt locurile de casă, parcelele situate la capătul străzii cu pricina. Până să apucăm noi să ne dăm cu părerea ne-a și informat că sunt ale unui timișorean, care cu asta s-a ocupat și se ocupă și în prezent în Arad: cumpărări și vânzări terenuri intra și extravilane.

Nu știa exact cum îl cheamă, care dintre cei trei timișoreni care fac legea în acest domeniu extrem de profitabil este samsarul care se „dezvoltă” pe Constituției. Știa doar că pe acolo, prin zonă a trecut și nevasta primarului, și nu o singură dată, și că, dacă memoria nu l-a lăsat l-a văzut și pe Ghiță Falcă discutând cu samsarul.

Noi nu credem că Falcă Pro Ahitectura să aibe de-a face și cu această afacere imobiliară. Că doară familiei Falcă nu-i stă în caracter să facă acest gen de tranzacții, cu PUZ-uri, PUG-uri, cumpărări, vânzări terenuri, proiecte etc.

Deci, stimate maistru comunist de la Refacerea noi își sugerăm să nu mai umbli cu cioace și să nu-l mai incriminezi gratuit pe cinstitul nostru de primar. Că nu mai ești pe vremea lui Ceaușescu. Acum ești în „Era Falcă, primarele care face că unde, că cum și că cât vrea mușchiul lui. Am zâs!

Cutia de Gonserve     

1 COMENTARIU

  1. Amu ca purtati tricoaie rosii n-ui bai,ca si Arsenal poarta,bai ii ca n-aveti sigla secera si ciocanu

Comments are closed.