De câtăva vreme avem trămvaie noi. Verzi. Ce au tehnologie Siemens băgată în ele. Și „coajă” pusă la Astra Vagoanele lui Valer Blidar. Omu cela mai în etate care s-o lăsat prostit de Andraș Ando să-și facă și televiziune, regională cică. Bani zvârliți pe… apa sâmbetei. Că tot e sâmbătă azi.

Pornită cu surle și tobe, afacerea cu trămvaiele verzi s-a cam răsuflat. Adică, nu a avut efectul scontat. Nu au fost achiziționate atâtea cât se aștepta producătorul. Din ce cauză? Nu intrăm în amănunte, poate știe răspunsul expertul în falimente Ando.

Așa, deci să revenim acasă. A cumpărat și Falcă niște trămvaie din alea verzi. Normal, sunt fabricate la Arad și dacă nici noi nu sprijinim industria locală (și așa pusă pe butuci) cine să o facă. Numai că, din motive care nu ne scapă, dar nu le spunem, arădenii sunt cam nemulțumiți. Nu toți arădenii. În primul rând cei care apelează la acest tip de transport în comun. În al doilea rând acei arădeni care stau în Micalaca (veche, nouă, zona 300), Alfa sau Confecții. Pentru că pe acele rute nu circulă trămvaiul verde fără cai. Poate pentru că a fost setat din făbrică să ruleze doar pă țentru, pe ruta Făt Frumoș – Aradul Nou și vițeversa. Glumim.

Oare cine răspunde la întrebarea de ce tramvaiele lui Blidar nu pot rula pe rutele pe care le-am pomenit mai sus. De ce sunt văduviți cei din cartierele Micalaca, Alfa, Confecții etc. de confortul oferit de verziturile lui Blidar? Că și ei plătesc taxe și impozite locale la fel ca și ceilalți arădeni.

Comuniștii noștri din sistem, să trăiți tovarășe Blidar, ne-au spus că ar fi vorba de niște probleme tehnice. Dar noi nu-i credem până nu avem o părere oficială, să trăiți tovarășe Blidar.

Vasile Andrei  

1 COMENTARIU

  1. Tramvaiele nu pot circula acolo deoarece pe acele limii sunt curbe cu raza prea mica. Fiecare vehicul feroviar are in specificatiile tehnice „incadrarea in curba” care este o caracteristica complexa si trebuieste luat in seriozitate maxima.

Comments are closed.