Stimați tovarăși și pretini, Ludovic Orban a devenit președintele PNL, ceea ce înseamnă că zilele domniei lui Falcă la conducerea PNL Arad sunt numărate! Înainte de congres, avertizam că Falcă se dădea drept susținător al lui Ludovic Orban, cu toate că, de fapt, singura lui garanție de perpetuare la putere și trecerea pe lista de candidați la europarlamentare, pe un loc eligibil, era Cristian Bușoi, lingătorul de clanță al lui Iohannis. Căruia, de fapt, Falcă i-a și promis voturile celor mai mulți delegați arădeni, explicându-i că decizia PNL Arad de susținere a moțiunii Orban este doar de fentă. Este clar că acum, după ce Orban a câștigat, Falcă se va lăuda cu 150 de voturi pe care i le-a dat el personal, dar la fel de clar este că Orban nu se va lăsa îmbrobodit, ci își va aminti de ziua de umilință maximă din partea lui Falcă, la ExpoArad.

Săracul Orban pur și simplu nu a avut un scaun pe scenă, printre lideri, toate locurile din față fiind ocupate de către foștii PDL-iști. A venit o fătucă de la partid și i-a adus un scaun, pe care l-a pus pe ultimul rând, laolaltă cu pulimea. Pe vicepreședintele în exercițiu al PNL!

Drept urmare, Orban nici nu a mai stat la lucrări, plecând, supărat și jignit. Așa că nu credem că va trece mult timp până când în locul lui Falcă va fi numit un interimar, care va pregăti Conferința Județeană, simulacrul la care Falcă a fost reales fiind invalidat. Și nu ne-ar mira ca interimarul să fie tocmai prietenul lui Orban, de la Potop, pardon, de la Potoc, Neluțu Cristina. Pa, Jitză!

Foto: R.T.

LUDOVICUL românesc

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here