Din nou. Și asta de ani buni de zile, cu intermitențe, ce-i drept. Este vorba despre micălăcenii care locuiesc, care plătesc taxe și impozite locale la bugetul Primăriei, și care locuiesc pe strada VOINICILOR! Am mai scris despre astea. Cu tot cu poze, chipuri, filmulețe etc. Parcă s-a mai aplanat densitatea circulației mașinilor de tonaj greu, camioane care cară balast, piatră etc. dinspre carierele și balastierele din Arad către Timișoara. Deși, așa cum am mai spus nu ar avea voie să circule pe acolo!!!!!

Pe Falcă îl doare la… banană de reclamațiile locuitorilor din zonă. Atât ai celor care locuiesc la case, cât mai ales ai celor care stau la blocuri. Tremură zidurile, geamurile etc. caselor și blocurilor din zonă atunci când autovehicule de 40 de tone, supraîncărcate deci, trec pe strada Voinicilor în drumul lor spre afacerile bănoase cu agregate minerale.

Unde este poliția? Întreabă locuitorii de acolo, tracasați și cu zidurile crăpate, care sunt puși zilnic în fața unui coșmar fără sfârșit.

Sunt voci, și nu puține, care susțin că (încă) primarele Falcă are implicare directă în această afacere. Adică, a căratului de balast, nisip etc, spre Timișoara. Și de aceea, în loc ca mastodonții de 40 de tone să circule pe rute ocolitoare, (centura de nord a orașului, centura Aradului, autostrada spre Timișoara) taie cartierul Micalaca în două. Deh, economie de carburanți, implicit lovele grase și multe.

Revenind la poliție, dacă oamenii (angajații) de acolo sunt ocupați cu cine are bilet de parcare pe arterele și străzile din centrul municipiului… Și cum Poliția Locală este a lui Falcă…

Noi, comuniștii de la Flacăra roșie le propunem locuitorilor din zona afectată de afacerea lui Falcă (culmea, camioanele de mare tonaj ce sparg strada Voinicilor, zidurile caselor și apartamentele riveranilor) să se răzvrătească. Să blocheze strada și să cheme televiziunile. Nu alea din Arad, aservite și care trăiesc din mila lui Falcă.

Flacăra roșie