Nu e nicio glumă, stimați tovarăși și pretini! După ce a fost desemnat secretar general adjunct al Senatului, Mihăiță „Vermorel” Calimente, ocupând o funcție publică, nu mai poate avea nicio funcție politică. Mai mult, nu mai poate nici să-și dea cu părerea pe la televiziuni. La drept vorbind, nici nu mai are nevoie, a obținut ceea ce voia să obțină în urma datului cu părerea și a datului afară din studio, adică o funcție.

Urmarea este că la ALDE Arad va fi numit un interimar, ca să pregătească alegerile județene. Acum e acum, oare, cine va fi interimarul, știindu-se că, de regulă, cel care organizează alegerile le și câștigă? În mod normal, ar trebui să fie Mircea Purcaru (foto), la ora actuală vicepreședinte, numai că sunt mai mulți vicepreședinți, unii provenind de la fostul PC, iar alții, de la fostul partid al lui Tăriceanu, PLR. Iar cum ALDE este acum, după mazilirea lui Daniel Constantin, tot partidul lui Tăriceanu, rămâne de văzut dacă acesta va mai ține cont cine de la ce partid provine cel care va fi interimar. Surpriza mare ar fi revenirea lui Ionel Ciupe, cel care a fost președintele PLR Arad, iar mai apoi copreședinte, alături de Mircea Purcaru. Cum Purcaru s-a lăsat tras pe sfoară, acceptând, înainte de terminarea fuziunii, să-l lase pe Ciupe președinte, iar el să fie prim-vicepreședinte, acesta, drept „mulțumire” a încercat să-l excludă din partid. Manevrele neortodoxe au dus, însă, la mazilirea lui și numirea lui Calimente interimar. Nu a fost, însă, mazilit complet, rămânând, alături de Purcaru și alții, vicepreședinte, însă doar pe hârtie, pentru că nici măcar nu a mai dat pe la partid, necum să mai activeze în vreun fel. Totuși, nu ar fi exclus să vrea să „ciupească” iar la București.

Oricum, oricine va fi numit interimar, foștii PC-iști sunt cam 95% din totalul membrilor ALDE Arad, așa că este greu de crezut că la alegeri vor vota un fost PLR-ist. Așteptăm cu interes !

ADIO, KALIMENTE