Când ești slugă la călău
Încropită din minciună
Și pastișe de icoane
O istorie se-adună
Pe aridele pogoane
Ne trezim în rugăciune
Și-adormim într-un blestem
Parcă n-am avea ce spune
Și dorim ce nu mai vrem
Strigătele noastre-s șoapte
Suntem veșnic ăia micii
Iar curajul nostru-n noapte
Este numai umbra fricii
Când ești slugă la călău
În speranța că bacșișul
Va abate un pic șișul
Ca să scape gâtul tău
Ești un vierme, o potaie
Un nimic ce-o să dispari!
Astăzi ești între cei mari
Mâine, nici apă de ploaie!
