Comuna Zăbrani este pe punctul de a pierde mai multe terenuri proprietate privată, în favoarea unor „samsari de terenuri agricole”, cu largul concurs al unor funcţionari din instituţiile statului.

Situaţia a fost adusă la cunoştinţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, printr-o plângere făcută de Primăria Comunei Zăbrani, ce a fost însoţită şi de alte documente, care să ateste cele afirmate.

Potrivit informaţiilor newsar.ro, dosarul a ajuns pe masa procurorilor arădeni iar în prezent se desfăşoară o anchetă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad pe temă, cu specificaţia că primarul comunei, Marian Toader, nu are încredere în demersurile poliţiştilor arădeni, din cauza unor interese pe care unii dintre aceştia le-ar avea în acest caz.

Marian Toader, primarul comunei Zăbrani, a transmis redacţiei newsar.ro următoarea declaraţie: „Acest domn polițist (Călin Iercan) din cadrul IPJ Arad, mi-a fabricat cinci dosare penale, toate autosesizări din oficiu pornite pe diferite direcții, dar care, toate vizau fondul funciar Zăbrani și în mod special, desfințarea titlului de proprietate prin care comuna Zăbrani, în baza a trei sentințe judecătorești definitive și irevocabile, a fost pusă în posesie cu o suprafață de peste 400 ha. Nu mi-am dat seama la început ce doreste acest polițist care mă hărțuiește de peste șapte ani, până când într-un dosar recent a cerut drept completări niște procese verbale de punere în posesie (anulate de prefectură la vremea respectivă), emise pe numele unui „samsar” de terenuri din Timișoara. Atunci am înțeles că, prin hotărârea dată de către comisia locală de fond funciar Zăbrani prin care am stabilit ordinea punerilor în posesie (întâietate având locuitorii comunei, apoi sentințele judecătoreși și în cele din urmă transferul de anexe de pe alte comune), am încurcat jocurile binomului Poliție – ADS (Agenția Domeniilor Statului). În urma acestor presiuni exercitate de către reprezentantul județean al ADS împreună cu ofițerul de poliție mai sus amintit, am sesizat DNA Timișoara cu privire la aceste aspecte, anexând toate dovezile care certifică tot acest adevăr. DNA Timișoara a transmis dosarul spre investigare Tribunalului Arad, iar acest dosar ghiciți cui i-a fost repartizat spre investigare și soluționare??? Comisarului șef Iercan Călin, care văzându-și numele în sesizare și pentru a nu se investiga pe sine însuși, a plasat dosarul colegului său de birou. Pentru mine este foarte clar că se dorește desfințarea titlului de proprietate al Comunei Zabrani pentru a pune în posesie acești samsari care, veniți prin transfer de anexe de pe alte localități, au dorit prin presiunile exercitate de către reprezentanți ai Poliției, Prefecturii, ADS, OCPI să beneficieze de aceste terenuri în detrimentul sentințelor judecătorești și a persoanelor îndreptățite din Comuna Zăbrani. Voi trimite mai departe toate aceste sesizări, Parchetului General, Ministerului Administrației și Internelor cu speranța că cineva va lua în serios acest demers și va demasca toate aceste legături Poliție – ADS privind protejarea și împroprietărirea samsarilor de terenuri agricole, cât și concesionarea, prin atribuire directă fără licitație, de către ADS, a terenurilor agricole deținute în administrare, unor societăți comerciale care nu au în domeniul de activitate agricultura, toate acestea la niște prețuri derizorii de 600 kg grâu/ha.”

Rămâne de văzut cum se va soluţiona acest dosar!

 

sursa: newsar.ro