Succes Ruben Stoia (mijloc) la Gala Campionilor Arad 2017 (14 octombrie)

De când este condusă de către Dorel Căprar organizația PSD Arad a ajuns să fie ciuca bătăii atât la nivel local, cât și județean. Concret, chiar dacă PSD conduce la nivel național, la nivel de Arad tot Falcă a rămas tătucul, el face jocurile așa cu scroafa moartă în coteț și cu petele pe el ca pe doberman. Că e pe o mână cu Dorel, că nu e, asta interesează mai puțin în acest context. Cert este că pesedeul condus dictatorial de către musculosul Căprar (dreapta fotografiei) contează în ecuația Aradului cât contează un floc înaintea … instrumentului.

Ultima ispravă negativă a PSD Arad (adică, ce a vrut Căprar să mai rămână din PSD-ul de altădată – nu intrăm acum în amănunte!) este cea de la Compania de Apă – Canal. Acolo unde s-a numit o nouă conducere, de fapt a fost reconfirmat pe postul de director general Gheorghe Bănățean. Schimbări au avut loc în Consiliul de Administrație al Companiei, acolo unde a fost băgat și Francisc Tusz. Că asupra acestui aspect vrem să ne oprim astăzi. Pentru cei care nu știu, nea Feri Tusz, importantă figură a UDMR-ului arădean, a fost chiar și subprefect al județului, este profesor doctor inginer și este, acum, pensionar! Poate vă veți întreba ce caută în C.A.-ul de la Apă – Canal un prof.dr.ing. pensionar? Cum de a reușit să pătrundă acolo unde indemnizația lunară (că participă la ședința CA-ului) este demnă de invidiat, circa 3.000 de lei/lunar.

Ei bine, sursele noastre mai comuniste decât ei și ai lor ne-au adus spre cunoștință că artizanul principal al numirii ar fi Levente Bognar, veșnicul viceprimar al Aradului, cel care taie și spânzură prin Primărie atunci când interesul său și al UDMR-ului o cere. Nici mai mult nici mai puțin, i-a cerut lui Falcă să-l bage pe Feri Tusz în C.A. la Apă – Canal. Zis și făcut! Asta în virtutea bunelor relații sau frății de interese pe care le are PNL Arad cu UDMR Arad. Geaba la nivel central UDMR este aliat cu PSD-ul lui Dragnea, că la Arad… vax albina. Interesul poartă fesul.

Poate vă veți întreba câți oameni a băgat PSD-ul arădean în CA de la Apă – Canal. Atâția câți merită la această oră: adică, ZERO! După valoare, am zice noi.

Ungurul Burlan