Era sâmbătă după prânz, la Restaurantul Gio din centrul oraşului, şi nimic nu părea să strice ziua personalului de acolo. Asta până când unul dintre ospătari, care este cunoscut de către colegi ca fiind diabetic, a leşinat în sală. Cu prezenţă de spirit unul dintre colegi a sunat la Ambulanţă. Era ora 13,21. Între timp starea colegului său s-a agravat, nu intrăm acum în amănunte, cei care ştiu ce înseamnă să ai diabet sunt familiarizaţi cu astfel de crize. Văzând cu Ambulanţa nu apare acelaşi ospătar a mai sunat încă de două ori, însă tot degeaba. De-abia după 40 de minute de aşteptare, minute în care colegul său se zbătea pe podeaua restaurantului, a venit un echipaj care l-a preluat pe bolnav şi l-a dus direct la UPU (Unitatea Primiri Urgenţe) din cadrul Spitalului Judeţean Arad, unde i s-a acordat ajutorul de rigoare. Din fericire, după câteva ore, după acordarea primului ajutor, bărbatul a fost lăsat să plece acasă, nefiind nevoie de spitalizare. Totuşi, rămâne o întrebare – pe lângă aceea de ce a durat atât sosirea Ambulanţei: ce se putea întâmpla cu bolnavul în cele peste 40 de minute de la primul apel la 112? Răspunsul bănuim că îl ştiţi.

Este adevărat că Ambulanţa din Arad, şi nu numai cea din Arad, are problemele pe care le are, atât cu personalul (lipsă echipament adecvat, remuneraţii mici etc.), cât şi cu dotarea materială, începând cu parcul auto învechit. Au şi ei dreptatea lor, asta e, trăim într-o societate bolnavă şi care se dovedeşte a fi neputincioasă. Însă, revenind la întrebarea de mai sus: ce se putea întâmpla în cele 40 de minute cât i-au fost necesare autospecialei de la Ambulanţă să ajungă, totuşi, în centrul oraşului, Restaurantul Gio fiind situat vizavi de Casa cu lacăt. Nici nu vrem să ne gândim, la fel cum au spus „in corpore” şi colegii celui care a avut nevoie urgenţă de ajutor medical, dacă bărbatul ar fi decedat. Că oricine ar fi fost vinovat… „mortul de la groapă nu-l mai întorci”!

C.D.