De data aceasta beneficiara mârlăniei făcută de către primarul Aradului este Universitatea Vasile Goldiş, instituţie de învăţământ superior privată. În paranteză fie spus, ca să se dumirească toată lumea interesată despre ce este vorba, UVVG Arad sau banca ardelean cum mai este cunoscută, a primit, în 2015, din partea ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) calificativul de LIPSĂ DE ÎNCREDERE. Adică… ca cum n-ar fi.

Revenind, nu credem că sunt prea mulţi arădeni care să nu ştie despre existenţa unei săli de sport situată la capătul, spre Selgros, a străzii Voinicilor din Micalaca. Adică, în plin câmp. Sala de sport respectivă, pentru cei care nu sunt în temă, a fost construită în urmă cu cinci, şase ani (poate mai mult, nu facem acum exerciţii de memorie) de către Compania Naţională de Investiţii, pe vremea PSD-ului parcă. Şi dată spre administrare, la fel ca şi alte câteva zeci de astfel de săli construite la nivelul întregii ţări, către autorităţile locale, în cazul Aradului către Primărie. Numai că, Jitză Falcă, mare sculă pe basculă atunci şi acum (încă), a atribuit-o spre folosinţă UVVG-ului (fapt ce reiese clar din multitudinea de panouri de tablă şi bannere cu UVVG Arad expuse pe laturile edificiului). Cum, pe ce perioadă de timp, în ce condiţii – preţ etc. a intrat UVVG în posesia, folosinţa, acestei săli? Poate ne spune onor primarul Aradului, că noi nu ştim de vreo concesiune. Şi poate, alături de primar, ne vor spune şi cei de la UVVG pe ce bază închiriază sala către doritorii de sport (se vorbeşte despre 100, 150 lei/ora).

Dar, despre toate acestea şi altele mai picante, cu altă ocazie. Acum altceva vrem să scoatem în evidenţă. Şi anume faptul că Gheorghe Falcă a fost în perioada respectivă, poate mai este şi acum, cadru didactiv activ la UVVG Arad. Lector parcă, dacă nu ne joacă memoria feste. Loc de muncă de unde a fost plătit pe bază de contract de activităţi didactice, lucru care reiese clar din declaraţia lui de avere (vezi facsimil).

Deci, despre ce vorbim noi aicea, tovarăşe primar? Noi suntem prea mici în propoziţie să dăm cu barda şi să tranşăm situaţia, dacă o fi vorba despre un grosoloan ABUZ ÎN SERVICIU sau de unul mai subţirel, de trecut cu vederea. Poate ne lămuriţi. Sau poate organele abilitate au o părere oficială.

A(i)urel Voinicul 

4 COMENTARII

  1. Localnici unor strazi din Arad cer interventia presei pe str.Clopoteilor intersectie cu Barbu Lautaru ,acestia se pling pe la toate usile deputatilor si la toate sedile de partid cerind sprijin in debarasarea gunoaielor .Colac peste pupaza acum sau trezit cu bolovani si resturi din demolari din fosta statie betoane din apropiere .Nori de praf a pus stapinire pe zona,nu exista autorizatie de mediu pentru depozitarea betoanelor si resturilor menajere. .

Comments are closed.