Nu vi se par curioase vizitele lui Dragnea, de unul singur, tocmai acum, la Viena, exact când îi fuge preșul de sub picioare? Ia asociați ce se întâmplă la Schweighofer (reclama penibilă, cu urmărirea prin GPS a transporturilor de lemn, pentru a adormi vigilența celor care monitorizează furturile de masă lemnoasă, încurajate de Schweighofer) si OMV (proaspăt beneficiar al redevenței modificate în favoarea sa) în prezent și cred că vizitele lui Dragnea la Viena nu mai sunt chiar întâmplătoare și, cu siguranță, nici nu au vreo legătură cu impozitarea profiturilor marilor corporații, externalizat înainte de impozitare, clamată de Dragnea.

Mai țineți minte ce spunea Năstase la privatizarea PETROM? Că cine va deține PETROM va deține puterea în România! Și stăpânul OMV, întâmplător, nu se află, cumva, la Viena? Apropo! Vă mai aduceți aminte de amenințările lui Dragnea la adresa impozitării profiturilor corporațiilor? Păi, după ce ameninți, te duci la „negocieri”? Ce să negociezi? Procentul impozitului? Dar de faptul că OMV a exploatat petrolul românesc din 2014 până în 2017, fără contract, cu aceeași redevență stabilită încă din 2004, pe baza unui act adițional la contractul din 2004 (semnat de Guvernul Ponta, nelegal), fără ca guralivul Dragnea să ia atitudine, vă mai aduceți aminte?

Eu n-am uitat! Pentru că a fost cea mai mare hoție din ultimii ani, OMV exploatând nelegal, pe barba Guvernului Ponta, petrolul românesc în perioada 2014 – 2017, cu o redevență simbolică, stabilită prin șantaj de OMV, odată cu preluarea hoțiilor pesediste la PETROM din perioada Năstase. Știați că, noaptea ca hoții, parlamentarii, în frunte cu omniprezentul și omnipotentul Iordache (semnatar din partea Camerei Deputaților) și Tăriceanu (din partea Senatului) au elaborat și emis Legea 100/2016, așa cum și-a dorit-o OMV, concesionând, în defavoarea statului român, în continuare, netransparent, exploatarea rezervelor de petrol, stabilind o redevență aproape egala cu cea din 2004?

Să n-aibă, în aceste circumstanțe, vizita lui Dragnea la Viena, nicio legătură cu acest act normativ? Credeți că această nouă țeapă trasă poporului român (despre care opoziția nu spune nimic, pentru că și ei sunt printre „beneficiarii” lobby-ului OMV), căruia îi sunt furate, efectiv, rezervele petroliere, s-a făcut din prostie sau inconștiență? Nu credeți că vizita lui Dragnea la Viena are legătura tocmai cu nivelul batjocoritor al redevenței stabilită de statul român în favoarea „OMV” și e momentul ca OMV să întoarcă „serviciul”?

Și liniștea care s-a lăsat în ceea ce privește jaful comis de Schweighofer vizând fondul forestier al României, să n-aibă nici o legătură cu vizita lui Dragnea la Viena? Brusc, statul român, a devenit foarte îngăduitor cu cei ce-i jefuiesc masa lemnoasă, încurajând și întreținând furtul de masă lemnoasă. Nu e curiosă coincidența? Nu vi se pare că, exact ca pe timpul fanarioților, cei ce-și doresc puterea în România, se duc la „Înalta Poartă” (în prezent Viena, care deține controlul resurselor României și a sistemului bancar) pentru a obține sprijinul pentru a accede sau a se menține la putere? Și ce dacă-și „plătesc” funcțiile și puterea cu averea publică? Cât majoritatea poporului este ignorantă, de ce n-ar face-o?

Nu vi se pare că mentalitatea fanariotă, respectiv a se ploconi în fața străinilor, cărora se îngrămădesc să le faciliteze furtul resurselor naturale sau obținerea prin metode neortodoxe a exploatării resurselor naturale ale Românie ori să le creeze tot felul de facilități monopoliste, neconcurențiale, aigurând jaful averii publice, e blestemul României, perpetu, încă din timpul subordonării la „Inalta Poartă”?

Din păcate pentru populația României, începând cu Năstase (căruia nu i-ar ajunge zece vieți pentru a consuma ce-a adunat), continuând cu Tăriceanu, Băsescu, Ponta și Dragnea, toți politicienii de top ai României și-au întemeiat campania electorală sau accesul la putere, prin manipulare, mimând atacuri împotriva corporațiilor ce exploatau sau exploatează nelegal sau netransparent resursele minerale ale României. Și au făcut-o nu pentru că și-au dorit să curme hemoragia bugetară, respectiv cedarea resurselor naturale în defavoarea statului român, ci pentru a „arăta pisica” și a aduce la masa negocierilor marile corporații și a le determina să-i sprijine să acceadă la putere. Ulterior, ca și în cazul prezent (vizita lui Dragnea la Viena), toți s-au prezentat, ori direct, la negocieri, ori, mascat, la tratament (cazul lui Năstase, Tăriceanu și Băsescu), la stăpân (Viena), pentru a „negocia” termenii păstrării puterii.

E o opinie!

Pavel ROMAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here