După cum am văzut că merge mersul lucrurilor, se pare că baronul de Teleorman Liviu Dragnea a cam încheiat-o cu politica, cu șmecheriile aducătoare de profit bănesc cu nemiluita și, bag sama, că și cu libertatea. Da nu ne prea interesează dacă merge Dragnea la pârnaie, ăsta este treaba altora care sunt plătiţi pentru asta. Ce ne frământă pe noi, comunişti roşii ce suntem, şi arădeni pe deasupra, amu ne cordeşte grija ce va face Dorel Căprar, încă preşedintele PSD Arad, un fel de Dragnea pe plan local? Ce se va întâmpla cu cel care a trădat, şi nu o dată, pentru a ajunge la ciolan şi să împartă funcţii prin Arad.

Noi, comunişti cârcotaşi ce suntem, credem că a cam pus-o Doruleţ. Şi când spunem asta ne gândim la faptul că de vine la putere (şi) în PSD extraterestrul ăsta de Mihai Tudose pre mulți îi va mazili el. Și unul dintre ei va fi și Doruțu Căprar, deputatul de serviciu, cel care pentru a trece puntea s-a făcut frate şi cu…

Suntem aproape convinși că după ce pică Dragnea mulți dintre cei care au supt la ţâţa lui vor ieşi să vorbească. Se vor face prin Parlament comisii de anchetă, unii parlamentari vor prinde curaj. Iar sita se va cerne din nou, toți cei care mai susțin în continuare acest sistem corupt în profunzime, care a produs victime, a otrăvit un sistem public în România, toți cei care îl mai susțin, de teamă, din interes, sau din prostie pe Dragnea vor fi executați politic!

În atare condiţii, dragă Doruțule Căprar, un fel de comunist mai tânăr decât noi, credem că zilele tale pe la şefia PSD Arad sunt cam numărate. Şi când zicem ne bazăm pe faptul că nu te mai poți gudura pe lângă Tudose așa cum ai făcut-o cu Dragnea. Cel alături de care ai participat la execuția lui Grindeanu, vecinul nostru de judeţ.

Oare Ponta va avea un cuvânt de spus? Noi numa am întrebat.

Omu ROŞU 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here