Președintele nostru de la Consiliul Județean, pe numele lui de scenă Iustin Arghir Cionca a făcut (imediat după întoarcerea de la China) o vizită fulger în Serbia. Normal că nu singur ci cu supozitorul său dr.Andraș Ando, că doar nu scapă de el nici cu „Hemoroeasy”, vestita cremă anti… aşa. Da după ce s-a întâlnit el, adică Cionca, la Novi Sad cu ungurii, cu timișorenii, cărășenii și cu sârbii localnici, zice o iscoadă de-a noastră că s-a retras alături de Andraș în buda Parlamentului din Voivodina. Loc unde, cică, nu s-au montat microfoane. Şi unde s-a întâlnit cu… nici prin gând nu vă trece, cu Sebastian Ghiță de la Asesoft Ploieşti, urmăritul general. Acesta le-ar fi explicat arădenilor cum poți fugi de răspundere dacă furi de la România și nu te prind ăștia de la Direcția Generală Anticorupție (DGA). Te furișezi așa, finuț, până în Serbia, stai la doseanu un pic și chiar dacă te prinde, Doamne Fereşte!, suntem prieteni cu sârbii și nu te extrădează. O lecție bună, că nu se știe nicio dată de unde şi când zornăie cătușele.

Sebastian Ghiță le-ar mai fi explicat că nu e bine să fugă în China, că ăia sunt comuniști de-ai noști și pe filiera Iliescu-Năstase riscă să fie extrădaţi. Deci, degeaba China.

Zdravo CrICIO POP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here