Pe vremuri, prezenţa la un miting se calcula în felul următor: luai televiziunea cea mai ostilă, o luai pe cea mai obedientă, adunai numărul participanţilor declarat de una şi de alta, împărţeai la doi şi te apropiai de suma exactă. Spre exemplu: miting la PD-L! Antenele dau 5.000 de participanţi, LaBe 1 teve spuneau 50.000. Deci erau undeva la 25.000. Simplu, tată.

Acum, la Arad, cu atâtea site-uri, majoritatea partizane lui Falcă (aservite, cum ar veni), ţi-e greu să faci calcule simple. Nici măcar la mitingul de ieri nu s-au pus de acord ziariştii, deşi au fost prezenţi maxim vreo sută. Manifestanţi, nu ziarişti, să fie clar. Păi, da. Calculul nu e simplu. Formula e mai complexă. Trebuie făcută participanţilor, numărul anunţat de fiecare site fiind înmulţit cu coeficientul de obedienţă. În cazul celor obedienţi faţă de organizatori coeficientul e direct proporţional, al celorlalţi e invers proporţional. Totul se înmulţeşte cu indicele de inflaţie şi se împarte la raportul dintre preţul oului anul trecut respectiv în acest an. În funcţie de timpul de afară (ieri a plouat) se mai poate adăuga un indice de intrat la apă de maxim 10 procente.

Eee, aşa-i că nu e simplu?

Socotitorul

Foto: adevarul