Construcţia unui simbol

 În Decembrie  ultima lună a anului, lună plină de simboluri, privim cu nostalgie la cele care au trecut şi cu speranţă la cele ce vor veni.

Tocmai pentru că este momentul bilanţului şi al aducerilor aminte elevii de la Şcoala Profesională ,, ASTRA” au construit un panou sub forma literei A pe care au aşezat mai multe imagini. Fizic panoul ridicat are 10 metri, dar recunoştiinţa celor ce l-au realizat  se ridică până la ceruri.

,, A” se află nu doar la începutul alfabetului, ea este prima literă din numele oraşului nostru şi prima literă din cuvântul,, ASTRA “.Am construit pentru că avem credinţa că rolul şcolii este să ,,construiască” destine şi oameni. Am înălţat ,, construcţia” pentru că avem obligaţia să promovăm valorile societăţii căreia îi aparţinem.

Glorie eternă

Pe acest panou am afişat pe cei care ne aduc oraşului  cinste . Au fost aşezate imagini care îi reprezentă pe arădenii Corifeii Marii Uniri şi pe cei care s-au jertfit la Arad  în Decembrie 1989. Jetrtfa şi curajul lor trebuie să ne fie de-a pururi  în suflete şi în minte.

Numele celor care astăzi sunt în cărţile de istorie trebuie să fie prezent  tot mai des pe buzele noastre ale tuturor. Arădenii au avut minte luminată şi curaj atât în 1918 cât şi în 1989.  Pentru momentul din 1 Decembrie 1918 la Arad s-a muncit mai mult de 20 de ani, iar în Decembrie 1989 arădenii au fost primii, după timişorenii care au aprins flacăra revoltei, care a cuprins mai apoi întreaga ţară.

După câteva ore de muncă, în curtea şcolii s-a lăsat liniştea. Liniştea unui moment de reculegere, în amintirea celor ce au fost şi nu mai sunt. Odihnă veşnică eroilor noştrii care prin sângele lor au făcut Aradul oraş Martir.

Prof. Cristian Stoica