Mult stimate şi iubit CONDUCĂTOR drag, ştimă şi rişpecte nenumărate!

Dă la fleandura roşie, ca să zâcem aşa, pentru promovarea şportului arădean şi susţinerea financiară pe care ai făcut-o din banii Primăriei, tu Falcă de le Dideştii de Oltenia, Celentano de Arad, în acest an. Am revenit, aşa cum am zis! Şi dacă tot e vremea bilanţurilor ne-am gândit să te premiem. Nu aşa cum ai făcut tu cu Scridon la acea (pseudo) gală a sportivilor arădeni, la Atrium Mall, pe bani grei, o batjocură de batjocură. Acolo unde aţi premiat pe cine şi cum aţi vrut (poate că interesul poartă fesul) şi, aşa cum am mai spus, pe banii arădenilor. Dar, azi e ceas de bilanţ şi ne oprim doar asupra unora dintre premiile pe care ţi le acordă fleandura roşie ţie, Gheorghe Falcă zis Celentano, ŢIE – acestei mari personalităţi a Aradului şi pe care mai bine nu am fi avut-o vreodată! Vis urât.

  1. Premiul UTA BD – pentru că, pe bani grei (se vorbeşte că numai Primăria Arad a băgat vreo trei milioane de euro într-o himeră – aşa zicem noi la budelarăş), ţi-ai bătut joc de emblema Aradului, de una dintre cele mai titrate echipe de provincie. Şi pe care, după ce ai pus-o să joace pe coclauri (să ne scuze cei de la Şiria), după ce ai distrus mai toate stadioanele din municipiu, ai reuşit să o arunci în mocirla diviziei a doua, în partea de jos a clasamentului – cu şanse mari de retrogradare.
  2. Premiul BASKET – pentru că ai reuşit să defiinţezi baschetul masculin arădean, iar cel feminin fără un sprijin privat nu ar mai exista nici el.
  3. Premiul POLO – pentru că din campioană naţonală echipa de seniori a Aradului s-a desfiinţat.
  4. Premiul RUGBY – dacă te prind ăştia…
  5. Premiul ATLETISM – le ai cu viteza şi cu 400 metri garduri?
  6. Premiul TIR – poate Ela vânătoriţa te mai scapă…
  7. Premiul JUDO – nici nu ai catadicsit să vii sau să-ţi trimiţi vreun lacheu din Primărie la festivitatea de premiere a concursurului internaţional care a avut loc la începutul lunii decembrie, la Arad, şi la care au participat peste 600 de tineri judoka din patru ţări!!!!!

Şi exemplele ar putea continua. Numai cei de la cluburile arădene, atâtea câte au mai rămas, ar putea da exemple cu nemiluita despre unde a fost şi unde a ajuns sportul arădean de când Falcă Celentano îşi bate joc de arădeni.

Dar, nu încheiem fără să spunem că un sport tot îi place lui Falcă (nu, nu e ceea ce credeţi, halberea şi sticlismul plus trasul pe… nu intră la cele omologate): SCHIUL. Tocmai în aceste zile Jitză de la Dideştii de Oltenia se află la schi, într-o binecunoscută staţiune din străinezia. Merită şi el, săracul, după un (alt) an în care şi-a băgat piciorul în sportul arădean şi nu numai.

Dar, nu încheiem fără să vă mai spunem că vom reveni şi cu alte amănunte picante despre distracţiile de la schi, din aceste zile, ale primarului şi mai ales cu ce nume influente, feminine, se dă pe… pârtiile pline de omăt. Despre sala de sport de pe Voinicilor şi soarta viitorului Bazin din Sucetate niciovoarbă.

Hando CREPU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here