Consilierul local independent în Consiliul Local Arad consideră că salariaților din Primărie li s-a făcut o nedreptate din partea conducerii politice locale. Lupaș dezvăluie că primarul actual preferă să folosească politic problema mutării contribuțiilor și a schimbărilor legislative în domeniul fiscal, în loc să găsească soluții pentru ca salariații Municipalității să nu piardă din venituri.

Dacă reprezentanții administrației locale din afara municipiului și chiar din Consiliul Județean au dat dovadă de înțelegere şi empatie, mărind salariile în situațiile unde angajații aveau să piardă din cauza mutării contribuțiilor, conducătorul Primăriei Arad nu vrea să facă asta pentru proprii angajați. Lupaș solicită dreptate pentru aceștia, anunțând că va propune alocarea de fonduri în acest sens în bugetul local pe 2018.

Mi-au reclamat foarte mulţi angajaţi din primărie problema scăderii salariilor şi doresc să li se facă dreptate. Nu e corect ca în administrațiile locale din județ și inclusiv în Consiliul județean, arădenii ce lucrează să nu piardă la salariu, însă la Primăria Arad să se permită așa ceva. Din păcate, acești arădeni care muncesc efectiv zi de zi pentru administrarea oraşului au de suferit de pe urma jocurilor politice ale primarului în funcție şi în urma unei decizii guvernamentale ale cărei avantaje nu le cunosc nici cei care au emis-o. Este evident că primarul Falcă dorește să dea vina pe Parlament și Guvern pentru această scădere, însă decizia finală este la el, așa cum a fost și la președintele Consiliului Județean care a crescut salariile în propriul aparat administrativ. Este una să te bați politic în idei și principii, iar alta să te folosești politic de pierderi de salarii, mai ales acolo unde primarul poate evita aceste pierderi! Sutele de angajaţi ai Primăriei împreună cu familiile lor au mai trecut acum câţiva ani printr-o scădere drastică a veniturilor şi nu merită să fie astăzi ţapii ispăşitori ai unei lupte politice duse în contextul unei situaţii economice foarte bune atât la nivel local cât şi la nivel central, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile politicienilor aflaţi la putere în Arad şi la Bucureşti”, spune consilierul local independent.

Lupaș consideră că pentru a întregi salariile menționate primarul Falcă și echipa sa de consilieri pot renunța, dacă vor, la niște așa-zise proiecte cum sunt numeroasele studii de fezabilitate care consumă bani din bugetul local fără a avea o finalitate pentru arădeni.

În loc să găsească soluții prin care să fie alocați banii pentru ca oamenii să nu piardă din veniturile lunare, primarul alege să se folosească de suferința acestor arădeni în beneficiul luptelor sale electorale. În loc să taie SF-urile cu parcarea subterană și piramida din spatele Teatrului sau mansardarea Primăriei, primarul preferă să aloce în continuare fonduri pentru clientela politică în detrimentul salariilor din administrația locală. Astfel, pe lângă că se dovedeşte încă o dată a fi un politician mult prea cinic, primarul  îşi dovedeşte şi lipsa abilităţilor manageriale, demotivându-şi angajaţii care sigur sunt la curent cu situaţia colegilor din Consiliul Judeţean sau alte primării din Arad. Eu consider că oamenii din administrația locală trebuie să lucreze în condiţii normale, să fie mulţumiţi şi motivaţi corespunzător, deoarece sunt în slujba tuturor arădenilor. De aceea voi propune să fie alocate fonduri pentru ca salariile din Primărie să nu scadă”, anunță Marin Lupaș.