Ca să-și scoată din pușcării tovarășii de furaciuni din banii publici, gen Fenechiu, Voiculescu, Severin, Năstase, Dragnea, etc. și să pregătească „terenul” pentru viitorii pușcăriași, precum Dragnea, Udrea, Bica, Mazăre, Vâlcov, etc., în numele stupid al respectării condițiilor de detenție, PSD/ALDE/UDMR, au deschis porțile pușcăriilor și au transformat țara într-un câmp de acțiune al infractorilor. Au anulat ani de muncă și sacrificiu al organelor de cercetare penală și tot ceea ce ține de justiție, stat de drept, adică de securitatea cetățeanului.

Și ei numesc asta reparație pentru așa zisele abuzuri ale justiției și pentru condamnarea unor așa zisi „nevinovati”! Care nevinovați? Cei care au fost condamnați pentru viol și crime, eliberati prin cea mai aberantă lege emisă, recursul compensatoriu și care au recidivat, sunt exemplul de „nevinovați”, condamnați în urma unor abuzuri, așa cum susțin Dragnea și Ștefănescu? Care sunt miile de cetățeni nevinovați, condamnați că urmare a abuzurilor statului paralel? Criminalii, violatori, tâlharii și hoții eliberați din pușcării? Desi se insistă până la absurd, încă nu mi s-a prezentat un exemplu de condamnare a unui nevinovat! Dar sunt intoxicat, frecvent, precum că statul paralel a condamnat nevinovați.

Care sunt aceștia? Cumva Fenechiu, Voiculescu, Copos, Mazăre, Vâlcov, Dragnea, Voicu, Nita, Udrea, Bica, Popoviciu, ale căror probe din dosare sunt dovezi certe că sunt autorii faptelor imputate? Ăștia sunt nevinovații la care se referă Dragnea și Stefanescu? Se pare că, da! Mai degrabă, se pot numi nevinovați (în anumite circumstanțe), Blaga, Orban, Ponta, care au fost achitați. Dar, culmea, nu nevinovații, respectiv Blaga, Orban, Ponta, cer amnistie și grațiere, ci, paradoxal, tocmai opusul lor, adică cei vinovati de săvârșirea faptelor, care vor un statut privilegiat în justiție, pe motivul că sunt politicieni și vor un statut diferit de al restului cetățenilor, prin care să le fie permis orice.

Ce, suntem orbi și nu vedem că ni se vinde, de doi ani, o gogoriță, cu nevinovații condamnați? In doi ani de când se află la putere, propagandă PSD/ALDE/UDMR n-a produs nici o dovadă a nevinovăției vreunui condamnat și n-a dat nici un exemplu de condamnat nevinovat, din contra s-a constatat contrariul. Avem în schimb peste 10.000 de vinovați puși în libertate în numele unei himere, respectiv statul paralel care a condamnat nevinovați. Nu mai avem siguranță, ne este amenințat dreptul la viață și securitatea bunurilor ce le deținem, pentru că în numele unei stupide reparații morale, clasa politică a deschis porțile pușcăriilor și a infestat societatea cu infractori.

Cu asta ne-am ales după doi ani de guvernare PSD/ALDE. Cu criminali, violatori, tâlhării și hoți plimbandu-se nestingheriți printre noi, frustrați și dornici de răzbunare. Asta e justiția lui Dragnea și Tăriceanu? Se pare ca da!

U. Dorel T.

1 COMENTARIU

  1. Pe cand un partid de extrema dreapta in Romaniac?
    Poate asa mai reusim sa facem ordine!
    In tara asata din totdeauna s-au facut averi din contractele cu Statu` pe spatele contribuabilului.
    Si acum nu mai avem loc de hoti!
    PACAT!

Comments are closed.