USR condamnă politizarea Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități

Senatorii USR au votat în unanimitate împotriva raportului Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități pe care-l consideră o mostră de incompetență profesională și opacitate instituțională.

USR consideră că independența și autonomia totală a Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, aflat sub control parlamentar, este condiția sine-qua-non pentru respectarea menirii sale, de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate în România.

Adrian Wiener, senator USR Arad, membru al Comisiei de Sănătate Publică din Senat: ”Ca multe alte instituții, acest Consiliu a fost anexat politic. Florin Butnaru a înțeles foarte bine că rolul său acolo este să cauționeze feudalizarea instituției și transformarea Consiliului într-o sursă de sinecuri și de venituri pentru camarila de partid a PSD. Florin Butnaru nu a înțeles că rolul Consiliului, așa cum este stabilit prin lege, este amendarea prin toate instrumentele puse la dispoziție a inadecvărilor flagrante din spatele zidurilor unde aceste persoane sunt ‘depozitate’.

Consiliul are autonomia să sesizeze organe judiciare, să atenționeze și să condiționeze autorități competente, să colaboreze cu Avocatul Poporului și punctele de contact din ministere, să facă recomandări, să fie în esență o instituție care să responsabilizeze Statul Social România și pe noi toți față de abuzul prin neglijență asupra compatrioților noștri, perpetuat în atâția ani de indiferență și dezumanizare.

Așa cum a fost el depus la Senat, raportul dă măsura imposturii și amatorismul în materia drepturilor omului a domnului președinte Florin Butnaru, în condițiile în care nimic din pregătirea profesională a domnului Butnaru nu i-ar permite să stăpânească la nivel minimal acest domeniu, darmite să conducă instituția.

Raportul de activitate relevă neîndeplinirea obiectivelor și exercitarea defectuoasă a atribuțiilor legale, lipsa totală a transparenței și refuzul colaborării cu organizațiile neguvernamentale, neînțelegerea obiectului echipelor de inspecție (care se limitează la a constata, pe alocuri, precaritatea condițiilor materiale fără nicio referință la abuzuri, încălcări ale drepturilor fundamentale sau libertăților civile), a calității procesuale active pe care ar trebui să o aibă Consiliul, lipsa totală de transparență în selecția experților independenți din echipele de monitorizare sau a procedurii de monitorizare;

Raportul nu face nicio referire la faptul statistic, extrem de îngrijorător, al decesului în instituțiile care ar trebui să ofere adăpost și siguranță, a peste 1.800 de persoane în anul 2018, în condițiile în care în 2017 au fost în jur de 1.200 de decese. Raportul nu relevă nicio activitate și nicio măsură proactive, care sunt esențial legate de tema abuzului de neuroleptice la copiii instituționalizați sau de abuzurile sexuale din instituții, de suprapopularea unora dintre instituții. Raportul nu prezintă nicio strategie de prevenție a instituționalizării sau a unui proces de dezinstituționalizare progresivă.