Nenorocitul ăsta, Sebastian Ghiță – care a ajuns, după ce-a „vândut”, contra asigurării libertății, tot ce se putea vinde către cei care i-au asigurat „azilul politic”, să amenințe societatea civilă din România, în stil Putin -, nu e altceva decât creația lăcomiei, lipsei de onestitate și profesionalism a unor generali din SRI și a incompetenței procurorilor DNA care l-au anchetat. Tupeul lui Ghiță, de borfaș sadea ce are la degetul mic sistemul, arată nivelul sistemului autorității publice din România și unde se află în prezent nivelul instituțiilor statului, de care, un asemenea borfaș, a ajuns să-și bată joc în ultimul hal.
Cineva neutru, analizând comportamentul lui Ghiță și lipsa de reacție a autorităților publice la amenințările mafiote ale acestui individ, transmise prin mass-media, s-ar cruci de ce se întâmplă în societatea românească, respectiv la ce nivel este tolerat tupeul borfașilor. Dar, despre ce autoritate publică mai putem vorbi în România, când avem astfel de creații tocmai ale autorității publice? Că doar Ghiță n-a apărut din neant, ci a fost născut de SRI, guvern, demnitari, adică toți „paznicii” averii publice, ce i-au pus-o în brațe lui Ghiță! Păi, cum altfel ar putea fi, într-o țară în care autoritățile publice, substituite de mafia politică, în loc să-l bage la pușcărie pentru devalizarea bugetului public, îl transformă în victimă politică?
Cum să-l distrugă dacă ei l-au creat și l-au dotat cu tot ce trebuie pentru supraviețuire, adică i-au dat acces nelimitat la fonduri publice și toate instrumentele posibile pentru șantaj generalizat (firmele lui Ghiță, deși acesta se afla în exil, continuau să câștige, fraudulos, contracte cu statul, în timp ce DNA se făcea că anchetează tocmai legalitatea atribuirii acestor contracte !!!???)?
Ghiță, în pofida aparenței, va rămâne în istorie ca exemplu a ce se întâmplă într-o țară în care disoluția autorității a ajuns la punctul culminant și în care cei care jefuiesc averea publică nu numai că nu sunt percepuți ca hoți ordinari, ci sunt percepuți ca eroi, creați de un sistem care a fost permanent complice. Aici am ajuns. Să fim obligați (de propaganda mafiotă, întreținută din bani publici furați sau atribuiți nelegal), de o parte din instituțiile statului, oficial, să recunoaștem hoții ca fiind valorile și personalitățile de care România are nevoie. Și asta pentru că autoritatea publică este șantajată de acest gen de indivizi creați de lăcomia sistemului. În acest caz, mai există vreo limită a absurdului și a penibilului pe care să n-o fi atins societatea românească?
Din păcate, nici Ghiță, nici Dragnea, nici Iordache, nici Șerban, nici „Mitralieră”, nici Ștefănescu nu sunt vinovați. Ei au profitat de conjunctură și, mai ales, de mizeria și degradarea morală din sistemul public! Au profitat de o societate bolnavă, care și-a pierdut busola și care nu mai are nici repere nici mecanisme prin care să selecteze binele și răul. Ei, sunt expresia și efectul degradării generale a societății și, mai ales, a autorității publice caracterizată, aproape exclusiv, de incompetență și comoditate.
Pas cu pas, mafia politică, după ce-a acaparat statul, a avut grijă să se înconjoare de o camarilă inofensivă, formată din organele de represiune ale statului (poliție, parchete, justiție, finanțe), pe care le-au mituit cu salarii și pensii speciale, fără a le stabili și obiective de performanță profesională. În paralel, au avut grijă să le distrugă sau să le anihileze competențele, astfel încât acestea să devină instituții de decor, golite de autoritatea publică. În aceste circumstanțe, tupeul lui Ghiță și a celorlalți infractori care azi asediază justiția, într-un ultim asalt înainte de instaurarea de drept și de facto a statului mafiot, nu se bazează pe nevinovăție și justiția pe care o tot clamează, ci exact pe opusul acestora. Profită de submediocritatea în care a ajuns sistemul administrației publice din România, mituit cu salarii și pensii speciale, incapabil să blocheze hoția, corupția și ascensiunea politică a lumii interlope, la vârful statului. Preocupați, cu predilecție, să-și asigure salarii uriașe (pentru că sistemul mafiot politic, exact asta a făcut: a asigurat mecanisme imorale, bazate pe pe alte criterii decât profesionale sau competență, de creștere a veniturilor) și pensii speciale, cei din administrație și justiție s-au deprofesionalizat și s-au lăsat mituiți de clasa politică, devenind, azi, un colos greoi, comod, lipsit de motivație, ineficient total în fața mafiei politice. Deși, teoretic, ar trebui să fie altceva, justiția și administrația publică au devenit un bolovan uriaș atârnat de gâtul României, consumatori uriași de fonduri publice, aproape inutile, pentru că sunt incapabile să blocheze apariția și ascensiunea unor indivizi de teapa lui Ghiță.
Incompetență, comoditate, prostie, dezinteres, oricare dintre ele sau toate la un loc, domnesc și caracterizează instituțiile publice din România, pentru că mafia politică a avut grijă ca funcționarul public, indiferent de domeniu, să nu fie plătit după performanță, după realizări, ci după obediență sau ineficiență (nu promovează cine muncește, ci cine se orientează). Or, când din portofoliul analizei activității lipsește exact ce-i mai important, performanța, rezultatul înseamnă Ghiță, Dragnea, Vâlcov și mulți alți interlopi sau infractori care au pus mâna pe puterea absolută în România. Pentru că, oricât am perora pe lângă subiect sau la subiect, adevărul e unul: infractorii n-ar zburda în libertate, n-ar continua să-și desfășoare aproape nestingheriți activitatea, dacă instituțiile publice ale statului ar fi eficiente și performante, adică și-ar face treaba profesionist, la timp și serios.
Deci, ceea ce se întâmplă azi în România se datorează, în primul rând, disoluției autorității publice, efect al mituirii acesteia de către clasa politică, dar și a complăcerii acesteia în această postură a acceptării mitei contra lipsei de performanță. Iar efectele se văd în toate domeniile. În toată administrația (inclusiv în domeniul serviciilor speciale precum SRI, SIE), incompetența și lipsa de performanță, respectiv preocuparea exclusivă pentru asigurarea salariilor și pensiilor speciale, sunt atributele ce caracterizează aproape exclusiv activitatea. Iar efectele sunt cele de genul Ghiță. Un individ care a devalizat bugetul public, cu sprijinul SRI, Guvernului, instituțiilor publice etc. și care își întemeiază puterea (bazată pe banii publici deturnați) pe șantaj și incompetența celor din instituțiile publice, care au alternativa, pentru aceleași venituri, să facă sau să nu facă nimic (și, de regulă, este acceptată a doua variantă) . Știe că nu-l va trăda nimeni și toți vor lupta să-l scape, pentru că ori au împărțit cu el banii publici deturnați, ori i-au fost complici, la ordin, pentru a-și păstra funcțiile, ori sunt incompetenți, adică nu sunt în stare să-i demonstreze activitatea infracțională.
Acesta este sistemul interdependent ce-i leagă pe cei care dinamitează azi sistemul de justiție din România: șantajul, complicitatea, obediența și incompetența. Și cine se poate lupta cu o asemenea caracatiță, prezentă peste tot, dacă nu este onest și profesionist? Dar, mai avem asemenea specimene în administrație, adică onești și profesioniști, în aceeași persoană? După cum arată fața de azi a României, nu putem spune că nu avem onești sau profesioniști. Numai că sunt separat, nu împreună în același individ sau dacă sunt, sunt prea puțini pentru câți ar trebui. Pentru că nu e totuna să fii doar onest, nu și profesionist, cum nu-i totuna să fii doar profesionist, dar nu și onest. Iar Ghiță și mulți ca el, ce se manifestă cu atât de mult tupeu, fără ca nimeni să-i poată așeza acolo unde le e locul, sunt dovada că autoritatea publică din România nu mai există. Există doar o caricatură numită autoritatea publică, vândută sau subordonată mafiei politice, cu care va trebui să ne obișnuim încă mulți ani.
Pavel ROMAN
