M-am săturat de marota asta politicianistă că investițiile publice asigură locuri de muncă și profit și că statul are obligația să creeze locuri de muncă! E o marotă de origine socialistă, aplicabilă în perioade de criză economică profundă și recesiune economică. Într-o perioadă de creștere economică, o astfel de marotă e o mare eroare și o manipulare. Nu, investițiile publice nu trebuie să asigure nici locuri de muncă și nici profit, pentru că ele sunt (sau ar trebui să fie), de fapt, modalitatea prin care se face repartiția socială a plusvalorii realizate în economia privată, adică partea impozitata de stat din plusvaloarea realizată.
Investițiile publice, deci, sunt materializarea impozitării profitului și venitului, respectiv repartiția acelei cote din veniturile economice (plusvaloare) pe care societatea o atribuie asigurării infrastructurii publice și serviciilor publice la care au și trebuie să aibă acces toți cetățenii și prin care statul asigura accesul cetățenilor la educație, sănătate, protecție fizică și a proprietății și restul serviciilor publice cu caracter general ce asigura bunăstarea și nivelul de trai decent al populației.
Investițiile publice sunt, de fapt, expresia randamentului și eficienței activității economice a societății și, mai ales, a managementului economiei de către stat. Cu cât sunt mai mari și mai eficiente, cu atât exprimă mai bine creștere economică reală, respectiv colectarea și administrarea eficientă a banului public. De regulă, ele se regăsesc în infrastructura, educație, sănătate, armată, etc., adică în km. de autostrăzi și drumuri, în numărul de clădiri de interes public nou construite, în numărul de spitale, creșe, grădinițe, școli, centre de educare, în numărul de baze sportive și agrement, în nivelul de dotare al spitalelor și clinicilor de stat, în gradul de informatizare și promptitudinea prestării serviciilor publice (cred că suntem unicat în lume la stat la coadă și la nivelul birocrației în cazul plății obligațiilor bugetare), în nivelul de întreținere și modernizare a patrimoniului existent, în gradul și eficiența colectării taxelor și impozitelor, etc. Or, un stat care nu investește, o perioadă, în infrastructură, educație, cultură, cercetare, sănătate, apărare, armată, în sensul întreținerii, modernizării și dezvoltării acestora și nu este capabil să predictibilizeze și să colecteze impozite și taxe, cel puțin la nivelul cerințelor vremurilor și locului în care trăim, este un stat falimentar. Pentru că dacă nu ești capabil să elaborezi o politică de impozitare echitabilă si corecta care să asigure fonduri și nu ești capabil să colectezi taxe și impozite, cel puțin la nivelul funcționarii optime a infrastructurii și nivelului prezent de dezvoltare al instituțiilor publice, înseamnă că ești, în primul rând, un prost manager. Ca să nu mai vorbim de faptul că nivelul de dezvoltare a investițiilor publice este cheia menținerii economiei la nivelul celor din jur (UE) și oglinda activității oricărui guvern. Or, în Romania ultimilor treizeci de ani, în ce s-a investit, că nu se prea vede? În infrastructură?
Să fim serioși! În educație? E o glumă! În sănătate? E cinism! În apărare? E umor! Culmea, nu numai ca nu s-a prea investit (pentru că nu putem numi investiții fușăraiele lui Năstase, Udrea și a altor șmenari ce doar au spălat banii publici prin lucrări publice inoportune, al căror scop a fost, de regulă, obținerea de comisioane), ci nu s-a reușit nici întreținerea patrimoniului existent, ajuns într-un stadiu critic de degradare (ex: infrastructura feroviară, școlile, spitalele, bazele sportive, etc.). Pe de altă parte, nu se pot numi investiții reale doar cele asigurate din împrumuturi. Nu făcând credite, transmise urmașilor, se asigură funcționarea statului și se realizează investițiile publice reale. Asta e doar cârpeală și mascare a realității!
Adevăratele investiții publice se fac ca urmare a randamentului generat de managementul performant al economiei, adică cele asigurate de nivelul de colectare al impozitelor și taxelor, raportate corect la economie. Or, când gradul de colectare al impozitelor și taxelor nu-ți permite nici să asiguri întreținerea obiectivelor și instituțiilor publice, ci doar a o parte din cheltuielile curente legate de salarii și pensii, asta nu se numește nici investiție nici dezvoltare, ci înseamnă că ai o problema uriașa în ceea ce privește investițiile publice, respectiv că, chiar dacă nu recunoști și minți cu nerușinare că altul e adevărul, ești un stat falimentar, condus de incompetenți și de infractori. Și când statul e falimentar, adică nu-și poate asigura bani suficienți pentru funcționare și dezvoltare, din impozitarea plusvalorii, evident că managementul e deficitar (adică catastrofal), indiferent sub ce formă ar fi justificată lipsa investițiilor publice. Logic, în astfel de situații, autorii acestei non-performanțe, ar trebui ori să plece ori să fie eliminați în bloc. Pentru că nu poate fi justificată, nici profesional, nici moral (și cu atât mai puțin politic), menținerea acelorași administratori neperformanți, sub masca că, chiar dacă sunt imbecili și incompetenți, au fost aleși de popor.
Nicăieri în lume nu există vreun model economic sau democratic care să justifice menținerea la putere a incompetentului, pe motiv că acesta a fost ales de majoritate să administreze. Numai în mintea lui Dragnea există o astfel de logică utopică! E curata sinucidere națională o astfel de optică și n-are nici o logică decât dacă un popor întreg își dorește sinuciderea și nu cred că suntem un popor de sinucigași. E ca și cum ai privi cum autobuzul în care ai urcat merge spre o prăpastie, că șoferul a orbit și nu faci nimic să-l oprești sau să-i schimbi direcția. Numai unui popor de imbecili poți să-i servești o astfel de cretinătate, că ai voie să faci orice cu averea publică, sau ai voie sa împrumuți oricât în numele poporului, pentru că ai fost ales sa administrezi țara patru ani. Dacă ești neperformant, adică nu ești în stare să prognozezi nivelul de impozite și taxe necesare susținerii funcționării statului, întreținerii și modernizării infrastructurii și dezvoltării serviciilor publice, ori nu ești în stare să colectezi sumele necesare, deși sunt prognozate, pleci a două zi, nu după ce-ai falimentat totul și ai amanetat viitorul țării pentru zece generații. Iar cine susține contrariul și continuă să creadă în legitimitatea administrării țării de către cei aleși prin voință populară, chiar dacă sunt incompetenți, nu e decât un mare ignorant sau un profitor care-și dorește dictatura și autocrația! Numai cele două forme de guvernare pot justifica o astfel de optică păguboasă pentru cetățeanul neînregimentat politic.
Pavel ROMAN
