Gelu Diaconu este un ipocrit! Un individ mediocru profesional, ce s-a „consacrat” ca trubadur prin instituțiile publice, unde n-a concretizat niciodată profesional. Doar ca fost subaltern al sforarului Dan-Radu Rușanu la fosta cooperație, întreaga-i carieră se datorează faptului că a fost în relații apropiate cu Rușanu și PNL-ului și infractorului Fenechiu Relu, sub a cărui aripă s-a consacrat ca șef al vămii și pe care l-a avut ca mentor politic. Adică traficului de influență politic și sprijinului, imoral, politic. Ca să nu mai vorbim și de averea sa, obținută în condiții discutabile moral și legal, Diaconu devenind proprietarul unui hotel din București, construit pe un teren cu o istorie dubioasă privind proveniența, pe vremea când el era șeful vămilor din România, iar soția (întâmplător!?) era asociată cu una din firmele care prăduia statul, furând accizele la duty free shop (nu era nelegal, dar complet imoral, pentru că activitatea firmei depindea direct de activitatea sau inactivitatea vămii).
Deci, un individ cu un asemenea CV, ce nu are nimic comun cu morala și profesionalismul, are dreptul să critice și să facă pe analistul economic? Uitați-vă atent, ce scrie, ce vocabular limitat are și ce inepții profesionale (de parcă ar fi politruc, nu economist) debitează și aveți imaginea fostului șef al ANAF, adică a parașutatului politic într-o funcție pe care n-a înțeles-o niciodată, nici când a fost șef nici după. Adică a unuia care a plecat, după ce-a distrus ANAF, reorganizând-o pe tipicul mafiot al vămii, de unde provenea și a rămas cu impresia că a fost profesionist și că ce-a făcut a fost perfect. Uită că sistemul pe care-l critică azi atât de vehement, cel al detașărilor și delegărilor în ANAF, pentru a face loc celor înregimentați politic, adică al ariviștilor și oportuniștilor ca el, care au fost și sunt nulități profesionale, dar dotați cu tupeu, a fost la apogeu în timpul său. Omite, de asemenea să spună public și să recunoască, că el a fost co-autor la celebra OUG 82/2013, care transforma Direcțiile Generale Regionale și Administrațiile fiscale în subunitati operative ale PSD/PNL, dând directorilor (mediocrități profesionale, dar buni executanți de ordine politice și buni protectori ai mafiei politice) numiți politic, puteri nelimitate. Dacă n-am fi atacat la Curtea Constituțională, inepția lui Diaconu/Chițoiu/Ponta, ANAF azi ar fi fost clubul privat al PSD/PNL, condus, exclusiv, de indivizi numiți și înscăunați defintiv pe funcții, pe această filieră. Un club al nepotismului și traficului de influență politic și mafiot, unde si-ar fi înmatriculat, ca și membrii (funcționari publici) toate scursurile imorale susținute politic, adică beizadelele, curvele, amantele, cărătii de genți și lipitorii de afișe, pe post de specialiști. Că, de, când te afli la butoane și faci ce vrei (vorba lui Codrin Ștefănescu), poți să-ți bați joc de banii publici cum vrei, că legea nu se aplică la cei aflați la putere, nu? Diaconu este, deci, nu vreun profesionist emanat de instituția unde s-a consacrat (vama), ci o creație politicianistă, 100%, fiind ultimul om care are dreptul moral să vorbească de detașați în ANAF, de eficiența ANAF si de numiri interimare al celor impuși politic, pe posturi. Pe timpul său, aceasta practica a fost una curentă, aproape toate funcțiile, de la șef de serviciu la directori, în ANAF, fiind ocupate interimar, pentru că interimarul, de regulă, numit politic, este un individ ascultător, ce servește interesele mafiei politice, garantându-i-se funcția atât timp cât execută ordinele, adică atât timp cât reușește să asigure protecția firmelor care beneficiază de sprijin politic.
În concluzie, ceea ce face Diaconu, se numește manipulare pentru a-și crea o imagine care să-i legitimeze revenirea în fruntea ANAF. El nu dorește altceva decât să fie băgat în seamă, în special de PNL (la o eventuală accedere a PNL la putere), să se poată legitima ca un potențial candidat la șefia ANAF, ca răsplată a opoziției sale, ipocrită, față de puterea actuală. Bineînțeles, cu amendamentul că trebuie să-i fie ștearsă, din „cazierul” profesional, perioada de colaborare de tip mafiot, cu PSD/ALDE, adică cu Ponta și Chițoiu, când a desființat Garda Financiară (lucru cu care se laudă și se mândrește, omițând să facă o comparație dintre eficiența Gărzii Financiare, în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale și instituția înființată de el, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, instituție mamut, din punct de vedere al structurii personalului, care nu încasează nici cât cheltuie, în timp ce frauda fiscală a explodat și falimentează România) și a reorganizat ANAF, atât de eficient, încât colectarea veniturilor fiscale a scăzut cu 5%, (raportat la PIB), după desființarea Gărzii Financiare și reorganizarea ANAF de către Diaconu (2018 față de 2013). Cu tupeu, ca și cum el ar fi o victimă a „sistemului”, deși, din contra, a fost un pion de bază al sistemului, prin mediocritatea înfiorătoare în care a acționat (fapt ce se vede din eficiența colectării veniturilor fiscale în perioada cât a fost șeful ANAF și după), Diaconu se erijează în mare critic al actualei ANAF, pe care o acuza de ineficiență, în condițiile în care structurile ANAF funcționează după același model (mecanism) și cu același personal pe care l-a numit Diaconu.
Deci, ce să înțelegem? Că după ce-a distrus instituția, prin măsuri diletante și mafiote, promovând incompetența, la toate nivelele de conducere ale ANAF, cu consecința scăderii nivelului de colectare a veniturilor fiscale, acum Diaconu mai vrea un mandat? Ce să mai facă? Să definitiveze dezastrul prin continuarea politizării instituției cu nulități profesionale, slugi ale mafiei fiscale? Să crească deficitul de încasare al TVA peste 50%? și veniturile fiscale să scadă la un procent atât de mic, încât România să intre în faliment? Doar asta mai poate face Diaconu, la valoarea sa profesională. Că a lăsat, prin politica dezastruoasă pe care a promovat-o în ANAF, încasarea TVA la buget, în procent de 55% din total plătit și colectat și veniturile bugetare la 30% din PIB (în condițiile în care în 2013 erau 32% din PIB) și credeți că, prin această politică, n-a fost conștient că face servicii, exclusiv, mafiei fiscale? Îmi spune și mie, cineva avizat, care-i dorește reîntoarcerea, o măsură concretă luată de acest pseudo-profesionist, care a avut ca efect diminuarea fraudei fiscale? O fi având dreptate cu „teleportarea” vameșilor și a altor șefi din ANAF, că e făcută pentru a face loc celor susținuți politic, de actuala, putere, dar procedeul nu e diferit cu nimic de cel practicat pe timpul cât era șef al ANAF. Din contra, el l-a perfecționat! Și el se vede și alternativa?
Pavel ROMAN
