Adevărul despre societatea românească, necosmetizat și fără manipularea celor plătiți din banii publici (furați de mafia politică în cârdășie cu cei ce fraudează bugetul și lumea interlopă)? Administrația publică a devenit moșia unor clanuri politice mafiote, ce colcăie de incompetență și imoralitate. Și totul concură la această mizerie generalizată. De la educație -devenită mai mult decât formală, fiindcă se vând diplome că la piața -, până la sistemul de evaluare profesională – ce permite beizadelelor, nepoților, angajaților prin trafic de influență politic, amantelor, adică tuturor incompetenților ce sufocă instituțiile publice și le căpușează, să rămână în funcții -, totul e o mare și cruntă mizerie. Iar cetățeanul nevinovat, care plătește cu greu și eforturi mari, salariile uriașe (în raport cu mediul privat) și suportă traiul de nababi ai sutelor de mii de incompetenți (premii, tichete de vacanță, sporuri stupide, șpăgi, comisioane, case, mașini, excursii, destrăbălari în cluburi, etc.), este umilit și batjocorit de armată imbecililor aflați în funcții publice, funcții obținute, de regulă, nu prin valoare, nu prin concurs, ci prin trafic de influență (nepotism, interese materiale, curvăsăraie). Avem, se pare, ce merităm! Copiii interlopilor, evazioniștilor, mafiei politice, curvele, amantele și alte specii de acest gen, puși de clasa politică (ticăloșită de parcă ar fi făcut studiile în institutul Satanei), să administreze averea publică, să facă dreptate și să ocrotească cetățeanul. Cum s-o facă cei fără șapte ani de-acasă, needucați, neexperimentați și neinstruiți? Doar cu numele și prin prezență, ori prin invidia manifestată împotriva profesioniștilor? Mai mare batjocură și miștocăreală, la adresa unui popor, nu cred că există pe lume, decât să aplici sistemul nord-corean, al dinastiei prezidențiale, în toate instituțiile publice! Cum să faci performanță, când instituțiile sunt sufocate de soții, soți, amante, copii, nepoți, veri, nași, cuscri, vecini, etc., angajați prin trafic de influență și concursuri trucate? Cred că nicăieri în lume nu se procedează ca în România: să nu știi nimic, să n-ai nici o profesie, nici un pic de experiență, să fii analfabet, să fii imoral și cu toate acestea, doar pentru că deții o diplomă (obținută contra cost sau prin cumpărarea examenelor, cum se întâmplă în marea majoritatea așa ziselor instituții de învățământ superior, unde profesorii, imorali, sunt plătiți din taxele încasate la examene) și ești copilul cuiva (Năstase, Buzatu, Dăncilă, Băsescu, Cosma, etc., etc., etc.), ori membru al unui așa zis partid politic (mai degrabă grup mafiot, după structura membrilor și activitatea desfățurată), te califici pentru a ocupa un post în administrația publică, guvern, SIE, agenții, autorități naționale. Și în timp ce clamezi că vrei resetarea sistemului, că vrei instituții moderne, eficiente și profesioniste, up-gradate prin promovarea valorilor profesionale și morale (mă refer la discursurile D-nei Dăncilă), în fapt îți bați joc din valori, alungându-le din țară, substituindu-le cu beizadele, precum propria odraslă (la Curtea de Conturi unde a fost instalat la conducere un popă!!??, tot pe criteriul obedienței), ori fiul lui Adrian Năstase (uns consilier onorific la cabinet de ministru, fără alt merit decât că e copilul lui tata) și multe alte exemple de acest gen, promovate aiurea, fără nici un merit real. Oare nu demonstrează aceasta că între declarații și realitate este o prăpastie insurmontabilă? Nu demonstrează ipocrizia celor care guvernează țara, care profită de conjunctură pentru a-și materializa propriile interese? Vreți resetarea sistemului de valori, care să garanteze supremația legii, egalitatea în fața legii și servicii de calitate, nediscriminatorii, în favoarea cetățeanului? Epurați beizadelele, copiii, nepoții, amantele, promovații politic din administrația publică, introduceți sisteme reale și corecte de recrutare și promovare a valorilor, eliminați sistemele de promovare politice din administrația publică, deparazitați sistemul de justiție și instituțiile de represiune de oportunuștii politici și atunci poate că România și copiii ei valoroși, vor avea o șansă. Alfel, discursul lui Dăncilă și a altor leaderi politici, va fi în continuare, unul demagogic, găunos, ipocrit, care nu va avea alt scop decât prostirea populației, cu minciuna că guvernanții au intenții bune, mimând doar buna credință. Iar pentru a dovedi că nu sunt ipocriți și vor cu adevărat binele României, Dăncilă și restul profitorilor cocoțați în fruntea țării, ar trebui să înceapă prin exemplul personal, extragându-și odraslele din funcțiile publice, unde nu fac altceva decât să consume inutil fondurile publice. Altfel, orice discurs cu trimitere la performanță și profesionalism, în administrația publică, e demagogie curată și, vorba șmecherului din Ferentari, vrăjeală ieftină, menită să adoarmă vigilența cetățenului, cu scopul de a mai cîștiga timp, pentru a mai prădui bugetul public, adevărata ocupație și adevăratul scop al celor ce se bată să obțină guvernarea sau se află la guvernare. Pentru că, pentru cei ce mai țin Guvernul Dăncilă, „în vitrina” puterii, o fac pentru că fiecare minut aflat la guvernare, înseamnă conexiune directă la banii publici. Acesta este adevăratul scop și adevărata țintă. Iar bugetul statului nu poate fi prăduit și nici beizadelele plătite aiurea din bani publici, dacă în instituțiile statului sunt angajați și promovați profesioniști. Or, asta nu-și dorește nimeni din clasa politică românească, pentru că, pentru o astfel de clasă politică, un asemenea deziderat înseamnă sinucidere! 

Pavel ROMAN