Judecătorul Cristi Danileț, un reper moral pentru majoritatea celor din justiție (cine are o părere contrară să-și analizeze propria conștiință, care, su siguranță, are niște mecanisme defecte), vorbind despre cancerul societății românești, lumea interlopă, face trimitere la un discurs al lui Cătălin Predoiu, din 2011, extrem de actual. În acel discurs, Cătălin Predoiu, în calitate de ministru al justiției, trăgea un semnal de alarmă cu privire la riscul la care era supusă societatea românească, de a fi controlată, în totalitate, de lumea interlopă. Or, când un ministru al justiției (indiferent de culoarea politică), spune ceea ce a spus Predoiu, însemna că lucrurile erau destul de grave și reprezentau un avertisment serios în ceea ce privește faptul că existența și nivelul la care ajunsese lumea interlopă în anul 2011, în România și faptul că aceasta se datora, în primul rând, toleranței, lipsei de reacție și de profesionalism din cadrul instituțiilor publice ce aveau în atribuții contracararea acestui fenomen: polițiștii, procurorii și judecătorii.
Privind retrospectiv, analizând ceea ce a declarat în 2011 ministrul justiției, Cătălin Predoiu, suntem obligați, din păcate, să constatăm, nu numai că a avut dreptate în ceea ce a afirmat privind nivelul și poziția în care se aflau clanurile interlope în anul 2011, ci să remarcăm și premoniția acestuia privind ascensiunea acestor clanuri în viitor. Iată ce declara Predoiu în 2011, după crima comisă la Giurgiu, al cărei victimă a fost un baschetbalist american:
„Sarcina aplicării noilor coduri nu este ușoară şi reușita ei oferă o șansă sistemului judiciar să se recredibilizeze mai mult. Avem încă cetățeni care ne transmit un mesaj simplu: nu le pasă de lege, nu le e frică de lege! Valul de violențe recente, unele cu consecințe grave sau chiar tragice, demonstrează acest lucru. Acești indivizi, aceste bande, numite generic interlopi și proliferarea actelor lor reprezintă consecința directă a clemenței judecătorilor. Când procurorii aduc probe și judecătorii le ignoră, nu se pierde doar un caz, ci se transmite opiniei publice un semnal că poți să încalci legea și să scapi nepedepsit. Dacă magistrații nu vor face legea de temut, vom fi considerați un stat eșuat”, a afirmat ministrul.
De asemenea, ministrul Predoiu, referindu-se la perioada ce va urma, a mai declarat: ”Economia, justiția, drepturile şi libertățile vor fi preluate de instituția interlopului. Astăzi interlopul parazitează societatea, mâine îi poate dicta. Astăzi el cere taxa de protecție buticarilor, mâine va cere acțiuni la firme de avocați, sau de notari, sau va vrea să aibă judecători în portofel … Și nu o să-i puteți refuza, pentru că vor amenința cu forța, iar dacă justiția nu este mai puternică decât forța lor, vă va fi frică să-i refuzați. Dacă nu intervenim acum, flagelul se poate extinde și va fi mult mai greu de eradicat mai târziu. Aceste fenomene s-au petrecut în alte state europene, care au avut din greu de luptat cu structuri mafiotice lăsate să crească nestingherite”.
Făcând un inventar a ceea ce s-a petrecut în ultimii ani de guvernare PSD-istă, cu administrarea țării de către un infractor (Dragnea), cu măcelărirea legilor justiției (recursul compensatoriu, abrogarea abuzului și neglijenței în serviciu, reducerea termenelor de prescripție și alte facilități acordate infractorilor) de către indivizi bănuiți că ar fi reprezentanții unor clanuri interlope, în Parlament sau Guvern, mă întreb dacă nu cumva suntem chiar în situația pe care Predoiu o anticipa: aceea a unui stat eșuat, controlat de clanuri interlope, care și-au numit reprezentanți în toate funcțiile cheie din administrație, guvern și Parlament. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că azi, clanuri de interlopi dictează și că dețin acțiuni aproape peste tot; că, au acaparat active economice, prin mituirea funcționarilor de la FPS, AVAS și astăzi sunt marii proprietari și beneficiari ai averii publice pe care o administrau comuniștii; că, controlează frauda fiscală și că au modificat legislația fiscală în așa manieră încât să poată colecta și să-și însușească, nestingheriți, taxele și impozitele publice; că, controlează traficul de droguri, de produse accizate (alcool, țigarete), traficul de ființe umane, desfășurat la o scară inimaginabilă într-o societate normală, bazată pe domnia legii; că, controlează aproape toate numirile în funcțiile publice, de la simplu angajat, la director (dacă știi cui să te adresezi și cotizezi, poți angaja pe oricine, oriunde, indiferent de pregătire sau grad de competență); că, controlează funcționarii publici și, în special, inspectorii ANAF, OPC, ANSVSA, polițiștii, procurorii și judecătorii, prin exploatarea viciilor și șantaj (alcool, prostituție), ori a lăcomiei, prin mită (case, terenuri, excursii, mașini și alte bunuri); că au penetrat partidele politice, plantându-și „locotenenții” în funcții de decizie sau și-au făcut dependenți pe cei cu funcții de decizie, etc. Or, ținând cont de numărul și frecvența cazurilor mediatizate public, în care sunt prezentate legăturile dintre inspectori ANAF, vameși, polițiști de frontieră, polițiști, procurori, judecători, etc. și de starea reală a nivelului de „cooperare” dintre funcționari și lumea interlopă, cred că ceea ce anticipa Predoiu că s-ar putea întâmpla, s-a întâmplat deja: suntem un stat eșuat, pentru că autoritatea publică nu se mai poate opune, decât formal, acțiunilor lumii interlope. Tot mai multe cazuri arată că autoritatea publică a devenit neputincioasă în fața crimei organizate. De la modul ilicit de preluare a averii publice, frauda fiscală de peste 25 miliarde euro anual TVA, accize, impozit pe profit, reprezentând colectare ilicită de TVA, trafic cu țigarete, alcool, achiziții intracomunitare) și și până la exploatarea jocurilor de noroc, a rețelelor de prostituție, cămătărie, înșelăciune în masă (prin marketing mincinos și fraudă fiscală), totul e controlat de crima organizată, sub protecția autorității publice, iar statul e ridiculizat, fiind incapabil să reacționeze. Fără să se mai ascundă măcar sau să mimeze buna credință, inspectori, polițiști, procurori, judecători, protejează pe față clanurile de interlopi, favorizându-i în comiterea faptelor sau pronunțând soluții și decizii care anulează ani de muncă și eforturi uriașe ale autorității publice.

În toată această mizerie morală, instituții precum Inspecția judiciară sau CSM, fac figurație, înregimentate, la rândul lor, politic, adică, indirect, în slujba clanurilor interlope care dirijează și controlează politicul. Infractori cu pedigree, crema crimei organizate, precum Voiculescu, Fenechiu, Dragnea, Năstase și mulți alții, prin intermediul celor numiți pe bază de obediență în administrație, Guvern sau Parlament, controlează în continuare ANAF, MInisterul de Interne, Ministerul Public, Ministerul de Justiție, Inspecția Judiciară, CSM, astfel încât, ceea ce ministrul Predoiu considera un avertisment și o posibilitate, a devenit o certitudine: statul român, în forma și structura actuală, cu actualele instituții controlate de lumea interlopa și mafia fiscală, este un stat eșuat. Și cum ar putea fi altfel când autoritățile nu sunt în stare, timp de 19 ore, să ajungă la locul unei răpiri și a unei crime; când timp de patru sau nouă ani, o instanță nu poate stabili dacă o firmă care a colectat TVA de la beneficiar și nu l-a virat la stat (adică a delapidat banul statului) a comis sau nu evaziune. Dacă, după ce plătești salarii uriașe (în raport cu mediul privat), pensii speciale și asiguri atâtea privilegii, siguranța cetățeanului este ca și inexistentă (poți fi răpit și omorât oricând și oriunde în România, fără ca autoritățile să intervină în timp optim) și justiția nu e capabilă să decidă că cel ce a încasat TVA de la beneficiar și nu l-a plătit la buget, este infractor (ba chiar îl și achită, considerând că a procedat legal însușindu-și TVA), ce ne poate convinge de contrariu, respectiv că nu suntem în situația anticipată de ministrul Predoiu, aceea a unui stat eșuat?

Pavel ROMAN