Gheorghe Falcă. 2000- 2004, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. 2004-2019, primar al municipiului Arad. Oltean la origine, deci tip isteț, cu tupeu, într-un oraș molcom, cu ardeleni cărora le mănâncă câinii din traistă. ( Nu mă tem de cacofonii!) Timp de 15 ani, cel puțin, Falcă a dominat Aradul printr-o majoritate în CLM surdo-mută, oarbă și obedientă.
Realizări? Foarte multe, chiar extrem de multe. Dar în plan personal! Dintr-un tânăr sărac, casă nu zic orbeț, care a venit în Arad, spune cronica nescrisă a târgului, cu averea înghesuită într-o pungă de plastic de un leu, astăzi nu mai știe câte case are, nici câte milioane de euro. Îmi amintesc că înainte de a ajunge primar, era înscris pe lista celor care solicitau garsonieră. Și uite-l astăzi mare nabab! Din salariul de primar? Era imposibil! Atunci? Falcă a fost destul de isteț ca să plimbe banii prin firma soției, la care firmă, ulterior a devenit asociat cu 49%.
Falcă a recurs la „jmecherii” folosindu-se, sub acoperire, de Ella Falcă și dându-i pe mână toți investitorii importanți care cotizau generos. Cotizau legal, dar și pe sub masă? Nimeni n-a fost curios să afle. Iar când a fost prins cu ocaua mică, vezi dosarul „Fabrica de zahăr”, a fost scos basma curată de „mașina de albit dosare” de la Alba Iulia. Aidoma nașului său, Traian Băsescu, Falcă a mânărit Aradul cu o îndrăzneală de-a dreptul obraznică.
Realizări în plan civic? Nu pot să zic NU. Dar de ce calitate? Cetățenii din cartierele Bujac, Gai, Sânicolau Mic pot depune mărturie pentru lucrările mizere, ei trezindu-se adesea când cu rahatul în curte, când pe stradă. Înierbarea dintre liniile de tramvai din cartierul Aurel Vlaicu, prevăzută în proiect, nu s-a mai realizat. De ce? „Nu s-au ajuns banii”! Ei bine nu s-au ajuns banii. Unde s-au dus? Oare, au fost dijmuite fondurile de către cei care au acordat lucrarea constructorului? Nici pe strada Renașterii, cea mai mare din Micălaca, nu s-au ajuns banii – în loc de două benzi pe un sens de circulație, micălăcenii s-au trezit cu o bandă pe sens, și aceea foarte îngustă. Cine a păpat banii? Nimeni nu a cercetat. Falcă n-a fost capabil să ridice Monumentul Marii Uniri în Aradul în care Ștefan Cicio Pop, Vasile Goldiș, Ioan Suciu și alți patrioți au pus bazele Unirii din 1918. Am putea umple un ziar cu nerealizări sau cu lucrări proaste, din epoca de tristă amintire a lui Falcă.
Dacă n-a realizat mare lucru, măcar a distrus. A demolat stadioane. Era gata-gata să lichideze și „Parcul Eminescu”, dacă nu erau potrivnici câțiva arădeni cu profunde simțăminte pentru urbea lor. De fapt, asta e tragedia epocii Falcă – un neavenit, un aventurist, care a distrus spiritul Aradului, l-a înjosit, coborând orașul mult sub Timișoara și Oradea.
Poate unii îl regretă, poate alții îl înjură. Nici unii nici alții nu au de ce să fie preocupați. Ani de zile, Falcă n-a dormit liniștit noaptea. A avut temeri destule, a știut mai bine ca oricine ce păcate are, ce a făptuit împotriva legii. El și-a planificat fuga cu aceeași șiretenie cu care i-a manipulat pe subalterni și pe supușii oportuniști. Și-a făcut plinul cât nici nu visase. E drept cu riscuri, cu temeri, cu stres care i-au șubrezit sănătatea. Bine plănuit, bine făptuit, la timpul potrivit. Cum se zice în popor „fuga e rușinoasă, dar sănătoasă”! Dar ce să vorbim de rușine în acest caz?!
TRISTAN Mihuța
