Mai avem sport în țara asta? Eu zic că, nu. Terenul e sterp, ici-colo mai apare o „floare”, și aceea plăpândă. Eram cândva o forță în sport , la olimpiade, la campionatele mondiale ori la cele europene. Astăzi, zero barat. De ce? Nu avem o politică statală a sportului. Nu finanțează nimeni mișcarea sportivă.
Nu finanțează cum ar trebui STATUL, nu sunt create nici facilități pentru alții, privați.
Hulim, pe bună dreptate, adesea, regimul comunist. Dar, așa prăpăstios cum era, pentru sport se găseau bani. Eram la juniorii de la UTA. Primeam ciocolată, eugenia etc. după fiecare antrenament. De la 16 ani, aveam zilnic masă gratuită, la cantina fabricii UTA. Am primit și ghete ADIDAS. În jurul stadionului mustea sportul: handbal, atletism, popice, tir, canotaj etc. Discipline care au dat campioni naționali, europeni, mondiali, olimpici. Nu era fabrică în Arad să nu aibă secții de sport. Existau trei baze pentru canotaj, terenuri de fotbal, fără număr. De unde naiba erau bani pentru toate astea? Știu, unii vor zice, din banii noștri. Corect! Dar erau investiți în sport și sportul înseamnă nu doar sănătate ci și educație.
Astăzi, îmi pare rău s-o spun, țara asta pare o corabie care a rămas fără cârmă și fără comandant. Nu avem ținte, nu avem programe – sau, dacă le avem, ele sunt „hârtii” care nu folosesc nici la WC.
Tristan MIHUȚA
