Turneul cu premii de 25.000 de dolari ce se dispută la Arad, în cadrul ITF World Tennis Tour Women, se află în plină desfășurare la baza Activ Club, spectatorii fiind așteptați, până duminică, 22 septembrie, la un spectacol pe zgură cu intrarea liberă.
Competiția organizată de către CS TenisFan Arad, în colaborare cu Federația Română de Tenis, Fundația Alber, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, a atras tenismene din 31 de țări, cea mai bine clasată în această săptămână, și favorita principală la Arad, fiind maghiara Anna Bondar, locul 179 WTA. Fosta campioană europeană a junioarelor a detronat-o astfel pe elvețianca Conny Perrin, aflată pe poziția 193 WTA.
Bondar are în palmares 10 trofee ITF, unul în acest sezon, la Daytona Beach (Florida), cu premii de 25.000 de dolari.

Norocoasa italiancă
Șapte fete au reușit să depășească faza calificărilor, șase în urma unor succese, iar italianca Frederica Arcidiaco din postura de „învinsă norocoasă”. În ultimul tur al calificărilor s-au consemnat rezultatele: M. Stokke (Norvegia; fav. 1) vs. F. Arcidiacono (Italia; 8) 6-2, 6-4, A. Isaeva (Rusia; 7) vs. A. Carrillo-Marin (Spania; 2) 7-5, 6-7(5), 10-4, D. Drahota-Szabo (Ungaria) vs. C. Dinu (3) 6-4, 2-6, 12-10 (românca a ratat două mingi de meci, la 9-8 și 10-9 în super-tie-break), N. Tătăruș vs. L. Escauriza (Paraguay) 3-6, 7-6(7), 10-5, C. Burger (Olanda; 5) vs. E. Arango (Columbia) 6-2, 6-0 și O. Selekhmeteva (Rusia; 6) vs. N. Brancaccio (Italia; 9) 6-3, 6-3.

Gjorcheska a eliminat o favorită
Pe tabloul principal, marți la Activ Club, au avut loc trei partide, celelalte jocuri din turul inaugural fiind programate miercuri. Fostă câștigătoare a turneului arădean, în 2012, macedonianca Lina Gjorcheska a reușit să elimine o favorită, Nadia Podoroska (Argentina; 5) 7-6(1), 7-6(5). Un alt cap de serie, sârboiaca Dejana Radanovic (6) a părăsit competiția de la Arad, după un alt duel echilibrat, 5-7, 6-7(4) cu Valeriya Strakhova (Ucraina).
Dintre cele 11 tricolore prezente pe tabloul principal, prima a intrat în luptă Ilona Ghioroaie, depășită de favorita 7, croata Lea Boskovic, cu un dublu 6-4.

Arădencele, eliminate la dublu

În întrecerea de dublu a Trofeului „Ilie Năstase” s-au desfășurat cinci partide: Eraydin/Mitu (Turcia/România) vs. Arango/Escauriza (Columbia/Paraguay) 3-6, 7-6(5), 12-10; Amariei/Corneanu vs. Arcidiacono/Brancaccio (Italia) 6-4, 6-2; Boskovic/Sanesi (Croația/Italia) vs. Fetecău/Udvardy (România/Ungaria) 6-4, 6-2; Perrin/Strakhova (Elveția/Ucraina) vs. Ghinga/Marko 6-0, 6-0 și Gavrilă/Roșca vs. Ciucă/Velcea 4-6, 6-0, 10-6.

Perechile favorite, Cristina Dinu/L. Gjorcheska, respectiv Anastasiya Komardina/Ana Sofia Sanchez (Rusia/Mexic), au avut tur liber.
În ceea ce privește prezența arădeană, Anda Ghinga, posesoare de wild-card, se va confrunta miercuri, în ultimul meci pe Terenul Central, cu o mare speranță tricoloră, Andreea Roșca (20 de ani), fost număr 210 mondial.

Transmis pe DigiSport
De remarcat că semifinalele celui mai important turneu ITF din țară se vor putea vedea pe micul ecran, sâmbătă, începând cu ora 11.30, pe postul DigiSport 4. Pe acelați canal se va difuza și finala mare, programată duminică, începând cu ora 12.00.

PROGRAMUL ZILEI DE MIERCURI
Terenul Central – ora 10.00
Basak Eraydin (TUR) vs. Oana Gavrilă (ROU)
Anna Bondar (HUN) vs. Nicoleta-Cătălina Dascalu (ROU)
– nu înainte de ora 13.00
Irina Fetecău (ROU) vs. Melanie Stokke (Norvegia)
Andreea Mitu (ROU) vs. Gaia Sanesi (ITA)
– nu înainte de ora 17.00
Andreea Amalia Roșca (ROU) vs. Anda Ghinga (ROU)

Terenul 1 – ora 10.00
Irene Burillo Escorihuela (ESP) vs. Laura Schaeder (GER)
Anastasiya Komardina (RUS) vs. Anhzelika Isaeva (RUS)
– nu înainte de ora 13.00
Ana Sofia Sanchez (MEX) vs. Gabriela Nicole Tătăruș (ROU)
Panna Udvardy (HUN) vs. Andreea Prisăcariu (ROU)

Terenul 3 – ora 10.00
Cindy Burger (NED) vs. Martina Caregaro (ITA)
Georgia Andreea Crăciun (ROU) vs. Oksana Selekhmeteca (RUS)
– nu înainte de ora 13.00
Conny Perrin (SUI) vs. Federica Arcidiacono (ITA)
Donka Drahota-Szabo (HUN) vs. Miriam Bianca Bulgaru (ROU)
– nu înainte de ora 17.00

G. Crăciun/G. Duca (ROU) vs. I. Ghioroaie/A. Isaeva (ROU/RUS)
Dan Lazăr, ofițer de presă ITF Arad