A venit vremea și pentru alte povești din Vestul Sălbatic, sens în care vom reda relatarea unui alt cetățean care s-a confruntat cu abuzurile comisarului-șef Grui Călin Florin.

În luna august a acestui an, omul de afaceri din Gurahonț, Popa Florin Mihai, având autorizație pe fondul de vânătoare nr. 57 Chisindia, a vrut să meargă la o pândă la mistreț. Vremea nefavorabilă l-a împiedicat să rămână prea mult în acea zonă și s-a hotărât să se întoarcă acasă, în localitatea Almaș. Acesta este momentul în care faptele de vitejie ale polițiștilor încep să se deruleze astfel:

Cu aproximativ 300 m înainte de intrarea în Rădești, am fost blocat în trafic de un autoturism Opel Vectra din care au coborât un agent de poliție, Bolojan Adrian, de la postul de poliție Pleșcuța și două persoane purtând cagule, înarmate cu pistoale. Autoturismul era condus de  un civil. M-au întrebat ce am în mașină și le-am răspuns că am armele cu care am dorit să fac o pândă pe fondul de vânătoare de la Chisindia, unde aveam și autorizația. Le-am scos personal din mașină, am deschis husele pentru a arăta că există blocător pe trăgaci, dar, între timp, cel de-al patrulea, care purta cagulă pe față, a percheziționat autoturismul și a afirmat că dețin, în spatele scaunului șoferului, un cartuș de calibrul 12 mm, care a fost ridicat pentru a fi expertizat.

După aproximativ 30 de minute, am fost invitat la sediul poliției din Gurahonț, împreună cu cei doi consăteni care se aflau cu mine în mașină. Cei doi au mers cu mașina jandarmeriei iar eu am plecat cu autoturismul personal. Aici am fost reținut pentru niște declarații până la orele 3 dimineața.

Între timp, de la Arad a venit un lucrător de la serviciul de investigații criminale care a ridicat cartușul și armele fără a fi sigilate conform legii, și care au rămas în mașina personală a domnului Golea Voicu Ioan, deoarece noi ne-am deplasat în teren, pe fondul de vânătoare, de la ora 3 a.m până la aproximativ 6 a.m, pentru a ridica o cameră video.

A patra persoană, care era cu cagulă pe față și mănuși în mâini, a stat în mașina domnului Golea Voicu Ioan pe toată perioada anchetei, cât timp eu eram în sediul poliției Gurahonț, iar mie mi s-a părut suspect că la întocmirea procesului verbal, printre persoanele prezente la fața locului, acesta nu a fost menționat deloc.

La întrebarea mea în legătură cu identitatea personajului care toată noaptea a stat ascuns în spatele cagulei mi s-a răspuns că acesta face parte din Serviciul Filaj Timișoara. Această persoană ne-a amenințat tot timpul, atât pe mine cât și pe ceilalți doi consăteni.

Pe toată perioada anchetei, cât timp am stat în sediul postului de poliție Gurahonț, domnul Golea Voicu Ioan mi-a precizat de mai multe ori că, de fapt, nu eu sunt miza în toată acțiunea.

Mai mult, aceștia au încercat să mă convingă să-l sun pe cel care se ocupă de autorizațiile de pe alt fond de vânătoare pentru a-mi elibera o autorizație, dar eu am refuzat deoarece eu nu am fost la pândă pe acel fond de vânătoare.

După întocmirea procesului verbal, intenția mea a fost să nu îl semnez din cauză că nu era conform cu realitatea, dar aceștia m-au amenințat că în cazul în care nu fac acest lucru, voi fi reținut 24 de ore.

Cartușul mi-a fost plasat în autoturism de așa-zisul polițist cu cagulă pe față, despre care spuneau că este de la serviciul de filaj, pentru că eu nu am deținut niciodată asemenea cartușe, mai ales că acesta a fost găsit pe preșul din spatele scaunului șoferului, acolo unde a stat, până la oprirea noastră, unul dintre consăteni, care l-ar fi văzut dacă într-adevăr era acolo”.

După toate cele prezentate, în episodul trecut și acum, este clar că avem de-a face cu  o exercitare abuzivă a unor drepturi și a unor prerogative și, inerent, sunt ridicate niște semne de întrebare cu privire la modul discreționar în care înțeleg unii să-și facă treaba. Totodată se impune a fi verificat dacă autoturismul care aparține Serviciului logistic a fost folosit de cei de la SAESP conform dispozițiilor și procedurilor legale.

Este evident că prin acțiunile întreprinse și prin modul discreționar în care comisarul-șef, Grui Călin, înțelege să își exercite atribuțiile, pune în pericol nu numai siguranța cetățenilor din județul Arad, dar discreditează autoritatea organelor de poliție și creează o imagine negativă unei instituții care ar trebui să vegheze la respectarea legii.

Ciprian D.