Mai știți reclama aceea, cu Steffi Graf: „Dacă vrei poți… Adidas torsion”!? Era o reclamă de prin 1990, la o nouă serie de pantofi Adidas (Adidas vine de la Adolf Dassler)… Ei bine, pe mine m-a marcat acest „Dacă vrei, poți!”… Și l-am probat în timp… O să evoc doar două momente sau situații…
Imediat după Revoluție, unii colegi de redacție trăiau cu iluzia că occidentalii ne vor dota cu o tipografie mai ca lumea… Îmi aduc aminte că au venit la redacție și ceva danezi… S-au mai trimis și scrisori – de milogeală, într-un fel – pe la ziare de afară… Aiurea, cine să îți dea o tipografie, numai pentru că ai scăpat de regimul Ceaușescu… Atunci, am conceput un plan, am zis o luăm noi…. „Imposibil!” – am auzit, în dreapta și în stânga… M-am ambiționat. În 1993 aveam tipografia offset, pe când România liberă, Adevărul (de București), Evenimentul zilei etc. tipăreau tot pe „plumb”…
Momentul doi… Mondialele din SUA, la fotbal… World Cup 94… Mi-am propus să obțin acreditare și am obținut-o! Am stat la masa presei la oricare dintre meciurile pentru care am optat – inclusiv la finala Brazilia-Italia… Sigur, nici de acea dată nu a venit nimeni să zică: „Tristan Mihuța, de origine din Arad, Micălaca, ia și tu o acreditare, dintre cele 30 acordate ziariștilor români!”… Nu, m-am luptat pentru ea… Am fost la Federația Română de Fotbal, la Ministerul Tineretului și Sportului (ministru era Alexandru Mironov), am prezentat argumentele mele – tiraj, tipografie modernă etc. Am pledat ca un avocat și am obținut acreditarea…. Aradul nu mai avusese un ziarist la un Turneu Final și nici nu a mai avut de atunci.
Ce vreau să spun cu asta? Că dacă îți stabilești ținte curajoase și știi să lupți pentru ele, reușești… Dacă nu, rămâi jos… Uneori jos de tot…

Tristan MIHUȚA

2 COMENTARII

  1. Totul e despre el și numai despre el. Tristan Mihuța a pus coada la prună! Înțelegem că v-a dat un colț de pită unora dintre voi, ăștia de la Flacăra Roșie… dar pentru cititorii de astăzi, uitați-l! De fapt n-a făcut nimic. A mers pe o uriașă moștenire. Sunt alții care s-au zbătut în sărăcie și din nimic au făcut bici. Ia vedeți de ăia că Tristan Mihuța s-a ancorat în trecut și nu-l mai scoate nimeni d-acolo!

Comments are closed.