Într-un articol, Cătălin Tolontan, prezintă un caz tipic de corupție instituționalizată, protejat de instituțiile statului, având ca protagoniști un consilier prezidențial pe sănătate, Virgil Păunescu, un manager de spital din Timișoara, Bogdan Ciprian, și un om de afaceri, Vlad Francis Iman, care ar fi beneficiarii unei mușamalizări spectaculoase, realizată în mai 2019 de către procurorul DNA Ionela-Crina Bălan, deși au fost protagoniștii unei fraude bugetare uriașe. Ceea ce nu spune Tolontan este că acest gen de indivizi, precum Vlad Francis Iman, care învârt sume imense în relația cu bugetul de stat, speculand lăcomia celor aflați în funcții, precum Virgil Păunescu, Bogdan Ciprian sau traficâdu-și influența avută în domeniul de activitate prestat, până la secretari de stat și miniștri, sunt adevărații păpușari, adevărații conducători politici și adevărații profitorii ai mecanismelor corupției din România, pe care ei le inventează și exploatează.
Fără ei n-ar exista parlamentarii de azi, politicienii locali aflați în funcții, șefii de instituții și agenții, aflați în funcții, corupți și nici n-am avea pe listele partidelor politice atât de mulți indivizi, imorali, în stare de orice compromis pentru a servi interesele celor care i-au impus, prin influență și mită (electorală sau personală) pe listele partidelor, pe locuri eligibile sau în funcțiile publice de decizie privind atribuirea banului public. Pentru că, să fiți convinși de asta, consilierul prezidențial, Virgil Păunescu sau mangerul de spital din Timișoara, Bogdan Ciprian, n-au ajuns în funcții în urma unei selecții profesionale sau a unui concurs corect și cinstit, ci ca urmare a traficului de influență politic, generat de indivizi precum Vlad Francis Iman. Așa că nu priviți cazul celor trei, ajuns în instrumentarea DNA, ca fiind excepție, ci ca un exemplu concret a ceea ce se întâmplâ azi în România și a realității concrete. Ei n-au fost o excepție, ci doar ghinioniști, ori că au fost prea proști, ori că au exagerat or – și asta ar fi de remarcat -, că un funcționar si-a facut datoria (fapt ce se petrece din ce în ce mai rar, pentru că în acest domeniu a excelat politicul în ultimii trei ani de guvernare dragniană: să distrugă autoritatea publică, ca să nu mai poată interveni, bloca sau stopa hoția banului public). Pentru că, dacă analizăm obiectiv fenomenul, constatăm că întregul sistem de achiziții și investiții publice din România, ce a pus pe butuci infrastructura din sănătate sau alte domenii, funcționează prin aceeași metodă pe care au utilizat-o acești indivizi: trafic de influență și mită, pentru a delapida bugetul public.
A devenit un fapt banal că cine prestează servicii sau livrează bunuri către instituții bugetare și declară că o face cinstit, minte, fiind contrazis de profiturile uriașe pe care le realizează și pe care, în mediul privat, n-ar avea nici o șansă să le realizeze. Aproape toți oamenii de afaceri ar vrea să lucreze cu statul, dar numai unii pot în realitate. Și pot nu pentru că sunt cei mai buni, ci sunt cei mai fără scrupule când e vorba de corupție. Pe de altă parte, tot la fel de evident e faptul că nimeni, absolut nimeni, nu primește un contract de livrare de bunuri sau prestări de servicii, plătit din bani publici, dacă nu dă mită (șpagă) sau nu-și trafichează influența pe care o are, la toate nivelele de decizie.
De asemenea, fără excepție, trebuie avut în vedere și corolarul, adică faptul că nimeni nu este numit într-o funcție, aleator, pe baza de pregătire și competență, ci, exclusiv, prin trafic de influență, mită sau troc politic, având ca misiune protecția sau participarea la afacerile celor ce-au avansat mita pentru ocuparea funcției sau celor ce si-au traficat influența ca să obțină postul sau funcția. Deși, aparent, totul pare fantasmagorie, așa funcționează România de azi și acesta este mecanismul prin care indivizi de genul celor prezentați de Cătălin Tolontan, conduc, în fapt, România, la adăpostul statutului de om de afaceri, neimplicat, chipurile, politic, dar care dispune de fonduri uriașe, obținute prin fraudă fiscală, de la bugetul de stat, cu care-și cumpără influența prin care decide. Fără excepție, nu există decident politic sau funcție publică de conducere în administrație, independent sau independentă de traficul de influență, adică fără stăpânul care dictează. Așa că nu mai faceți eroarea să aruncați vina doar pe politician sau funcționarul public, pentru nivelul alarmant al corupției ce cangreneaza societatea românească și-i blochează progresul. Ei sunt, de fapt, niste rebuturi umane, imorale, selectate tocmai pentru aceste non-calități, cărora li se exploatează lăcomia, vanitatea și orgoliul mediocrului ce vrea să parvină. Deci, sunt doar o parte a problemei, în nici un caz cea principală, fiind doar instrumentele care pun în practică ceea ce alții concep. Pentru că nu poate exista corupție, fără corupător și corupt, adică numai cu cei corupți. Și, de regulă, adevăratul beneficiar al efectelor corupției, este corupătorul, cel care culege aproape toate efectele corupției.
Din păcate, în cele mai multe cazuri – mai ales după ce legiuitorul a creat posibilitatea sustrageri de la răspundere a corupatorului, în urma denunțării coruptului -, autoritățile sunt mult prea tolerante și generoase cu corupătorii (care, rămân, de regulă, cu fructul corupției) și extrem de drastici cu cei corupți, mulțumindu-se cu sancțiunea penală aplicată coruptului. Or, acționând într-o astfel de manieră simplistă, profund imorală, organele statului devin protectorul adevăratei părți a problemei, procedând, incorect la legalizarea efectului corupției, adică nu numai la exonerarea de răspundere a corupatorului, ci și la securizarea efectelor corupției, adică a valorilor sau bunurilor obținute prin corupție. Chiar dacă se dovedește că s-au obținut prin corupție (mită, trafic de influență, etc.), contractele cu statul nu se anulează, profiturile nu se confiscă, așa că, cei ce exploatează mecanismul, după eliminarea corupților, sunt practic invitați să reia procesul de corupție a celor ce-i înlocuiesc pe cei corupți, denunțându-i și pe aceștia după ce și-au rezolvat problema.
De ce n-ar face-o, dacă li se permite și rămân cu banii? Și așa, mass-media cade în capcană, acuzând mereu doar partea vizibilă a fenomenului corupției, instrumentul prin care s-a realizat, omițând să vadă adevărul, adică în ce consta și care este factorul generator, respectiv adevărata cauză a fenomenului ce a generat efectul. O astfel de abordare subiectivă și simplistă, care evită fondul problemei, crează mediul perfect de operare pentru adevărații păpușari și profitori a-i corupției, așa zișii oameni de afaceri neînregimentati politic, care fac toate jocurile, culeg roadele corupției și care, de fapt, o creează și o întrețin. Degeaba schimbăm, politic, guverne, miniștri, secretari de stat, reorganizam autorități, agenții, instituții, dacă mecanismul de atribuire a contractelor plătite din bani publici și de numire în funcțiile publice, la solicitarea celor care derulează afaceri și fraudează bugetul de stat, rămâne același.
Dacă mecanismul licitațiilor, unde câștigătorul este prestabilit, indiferent de cine participă și recepția lucrării o face cel care a fost mituit să atribuie contractul, nimic nu se va schimba în Romania, în afară partidului aflat la guvernare. Se vor schimba miniștrii, secretarii de stat, șefii de instituții, dar cei care sunt adevarata problemă, respectiv cei care fraudează bugetul și-și însușesc roadele corupției, rămân aceeași, indiferent de culoarea politică a celor aflați la guvernare. Pentru că fondul problemei nu e politic ci traspolitic și îl reprezintă perpetuarea mecanismelor prin care se devalizeaza bugetul public și, mai ales, mecanismul atribuirii fondurilor publice, cu dedicație, către aceeași gen de clientela politică, așa zis apolitică, cei ce sunt adevărații păpușari ai politicii și cei care întrețin și exploatează corupția. Și cum cu o floare nu se face primăvara, nici cu cazuri izolate, de genul celui prezentat de Cătălin Tolontan, dacă nu se va merge în profunzime, până la rădăcina răului (eliminarea mecanismelor care permit fraudele bugetare), nu va fi eradicată corupția și furtul banului public în România, adevărata cauză a sărăciei, a lipsei infrastructurii și a dezatrului din sănătate și învățământ. E nevoie de mult mai mult decât mediatizarea unor cazuri. E nevoie ca politicul și executivul să intervină legislativ, să depolitizeze administrația publică, să redea autoritatea instituțiilor publice, astfel încât să rupă legăturile directe dintre de grupurile de interese care au monopolizat sectorul investițiilor publice, al serviciilor și achizițiilor de bunuri plătite din bani publici, păpusând funcțiile publice de decizie.
Fără a se crea cadrul ca cei ce manageriază banul public, s-o facă ca și cum ar fi privat și ca și cum și-ar administra propria companie, nici un guvern n-are nici o șansă să echilibreze balanța comercială a României. Altfel, dacă miniștrii și ordonatorii de credite bugetare, vor continua să fie numiți la solicitarea unora, să servească doar interesul clientelar, nimic nu se va schimba și vom înregistra, perpetuu, aceeași cruntă dezamăgire pe care o experimentam cu fiecare executiv instalat după scrutin și care, de fiecare dată, confirmă că nu slujește decât interesul grupurilor economice care i-au promovat și care le dictează. Înjurăm monopolurile străine că sufocă economia, pentru că n-am fost capabili să impunem reguli antimonopol. Dar nu speunem nimic și tăcem când balanța comercială a României este virusată de monoplurile create de cei care fraudează bugetul public, cu concursul politicului și administrației corupte, instalată în funcții tocmai de cei care fraudează bugetul.
Pavel ROMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here