Ilustrul picolo (cu doi de C. Sau unul, tot aia e, că el nu înțelege în subliminal), Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a mai pus-o de o afacere. În câștig pentru el sau nu, asta rămâne de văzut, cert este că pentru arădeni e pagubă la maxim.  Că și Primăria are implicare, rămâne de văzut. Concret, parcul din fața hotelului Continental Astoria (teren privat, adică aparține de marele lanț hotelier internațional), va fi refăcut în, atenție, parteneriat public privat! Deci, mai ales cu banii arădenilor!

Ni s-a explicat că parcările de la hotelul cu pricina sunt pe terenul CJA, trecut la Primărie, apoi parte din el al Astoriei bla, bla. Cert este că acel parc, refacerea acelui parc îi lovește pe arădeni direct la jeburi. Să faci (și) pe banii arădenilor un parc aparținând unei firme private (concern internațional), asta înseamnă să fii șmecher. De ce Primăria și CJA nu reamenajează, de exemplu, parcul din fața blocului dumneavoastră, stimați tovarăși? Sau altele parcuri care sunt publice? Parcul Copiilor sau al bătrânilor? Pentru că în parcurile respective (proprietatea arădenilor) nu se pot ține chefuri simandicoase și alte cele, zicem noi.

Cei care țin cu puterea actuală vor spune că părculețul din fața Astoriei va purta numele lui Bujor Buda. Apropo, câți știu cine a fost Bujor Buda? Că nu știm să fi fost dumnealui proprietarul parcului respectiv. Dar, dacă vrei să faci șmecherii pe bani publici, cu interesele de rigoare, găsești argumente pentru fraieri.

Despre Parcul Copiilor, care se va numi Zsolt Torok – unul dintre cei mai mari alpiniști pe care i-a avut nu numai Aradul, ci România, vom mai vorbi. Poate când se va privatiza…

Romulus DUBĂȚ