Introducere:
Pe vremea când fumam câte două pachete de LM roșu pe zi, în special în zilele în care nu fumam două pachete de HB-uri suedeze, de-alea în pachet galben, if you know what I mean, iar puricii erau potcoviți fiecare cu câte 99 de oca de fier și tot li se părea că-s ușori…
Cuprins:
Mă abordează azi la Lidl o doamnă over 60, toată numai un surâs, îmbrățișându-mă de parcă nu m-a văzut de vreo 25 de ani. Se uită în ochii mei, mă scutură bine de umeri și mai gata cu lacrimi în ochi, îmi zice: „Doamne, n-aș fi crezut să te mai văd vreodată, fetițo! Nu mă mai știi? Sunt tanti Vio, de la chioșcul din cartierul X, nu mă mai ții minte? LM? HB? Nimic? Nimic? Vaaai, ce mică e lumea, nu te-ai schimbat mai deloc (aici mințea, în fine!) gata, știi, ți-ai amintit?
Și când colo, chiar așa. M-a lovit, frate, ca un MIG picat din cer în moalele capului. Mi-am amintit, Doamne!, de parc-ar fi fost ieri. La chioșcul din cartierul X, de unde-mi luam în anii ’93-’95 țigări, lucra nimeni alta decât femeia veselă din fața mea, puțin schimbată, ce-i drept, dar după ochi și voce mi-am dat seama, finally, cine e. Și-am vorbit, și-am schimbat impresii, și-am povestit, chit că în viața vieților noastre n-am vorbit una cu alta mai nimic, vreme de vreo trei ani în care ne-am văzut zilnic, decât: „Bună dimineața, un LM/HB vă rog!”; „Da, drăguță, imediat!” Iar acuma, după dooj’ de ani, ne-am povestit și despre copii, și despre câini, și despre plecat în Germania (ea) la copii, și despre venit în țară la pensie (tot ea), și despre…
Încheiere:
Nimeni nu se poate numi fumător adevărat, dacă nu-și amintește de el toată viața câte-o tanti Vio, de la chioșc. Sănătate pe care v-o doresc și vouă!

Eugenia CRAINIC