Trântind, în stil neaoș, munca polițiștilor din Marea Britanie, justiția româna, că și în alte cazuri, continuă sa scandalizeze UE! Dar, cum să fie altfel când încă avem instituții comuniste, cu aceeași mentalitate ca și Securitatea, Miliția și Procuratura și cu aceleași metode de operare? Faptul ca li s-a schimbat denumirea, așa cum arată genul acesta de decizii strâmbe, nu înseamnă că au fost reformate. E o iluzie încă că dreptatea este cea care guvernează în justiție și reprezintă scopul activității instituțiilor publice care participă la înfăptuirea justiției. Judecătorii – cu excepțiile care se văd și se simt -, sunt, din păcate, încă influențați de sereiștii/securiști, polițiștii/ milițieni și de procurorii cu apucături comuniste.
Șantajul și manipularea, mituirea cu funcții, sunt, din păcate, instrumentele cu care se operează în justiție. Încă se practică inventarul și șantajul cu scheletele din dulap, exploatarea lăcomiei, exploatarea oportunismului, exploatarea viciilor, traficul de influență și, mai ales, lipsa de moralitate și profesionalism generate de ascensiunea profesională pe căi oculte. Prea mulți judecători fără pedigree profesional, șantajabili prin vicii, lacomi fără măsură și dornici de a promova în funcții fără merite morale și profesionale. Asta speculează imoralii (și nu sunt putini) din Poliție, SRI și Parchete și cei care încalcă constant legea. Așa se manipulează justiția. Și asta fac și avocații care au învățat practicile imorale și interlopii și cei fără scrupule: șantajează, speculează viciile și mituiesc justiția. Or, cum să n-aibă dreptate polițistul englez când afirmă că în România există probleme mari în justiție și-i este teamă de viitor? Păi, când procesele în care furturi din bani publici, de miliarde de lei, trenează zeci de ani (Ex: „Rompetrol”, „ICA”, „Băneasa” și multe alte sute de acest gen, prin care a fost devalizată averea publică) iar autorii nu numai că scapă, ci rămân și cu banii furați, ori când magistrații constată că s-au furat „legal” taxele și impozitele sustrase de mafie, cum să nu-ți fie teamă de justiție și de corectitudinea deciziilor?
Ce încredere poți avea într-o astfel de justiție, unde moralitatea e principala problema și unde adevărul e relativ, în funcție de interese? Circula o vorba: culmea justiției e să câștigi în instanță când ai dreptate! Și o spun nu ca un flecar, care colportează zvonuri, ci ca unul care a acumulat multă, foarte multă experiență în justiție, atât ca și „client”, în urma unor dosare în care sereiști/ securiști, polițiști/milițieni și procurori imorali și-au etalat talentul manipulatoriu (dorind să mă execute pentru că le-am deranjat interesele lor sau ale apropiaților, ori ale celor ce le erau stăpâni), influențând instanțele, cât și ca profesionist care a furnizat probe solide, în zeci de cazuri, după ani de muncă, pe care sereiștii/securisti, polițiștii/milițieni și procurorii imorali le-au anulat, hotărând în favoarea celor ce-au furat și jefuit averea publică, încât au ajuns să demobilizeze aproape toată administrația publică. Trăim încă într-o societate bolnavă, suferind de sindromul post-comunismului, cu șmecheri imorali la pupitru, în care problema cea mai grava o constituie imoralitatea (sau lipsa de moralitate). Imoralitatea de tip comunist, caracterizată de parvenire, oportunism și relativitatea absurdă a adevărului. Imoralitatea celor șireți care profită de statutul social și conjunctură, pentru a-și impune dorințele bolnave. Imoralitate de care suferă, în primul rând, media și justiția, subordonate ticăloșiei ce cangrenează societatea.
Prea multe drepturi materiale pentru servitute; prea multă securitate a funcției publice, în contradicție totală cu lipsa de răspundere pentru erorile comise; prea evidentă și deranjantă lipsă de profesionalism, pentru a nu înțelege gravitatea și efectul catastrofal asupra democrației a actului de justiție, virusat de imoralitate de tip comunist. Dacă nu înțelegem ce se întâmplă, nu denunțăm mizeria și nu facem recurs pentru adevăr și situații de genul celei care a determinat polițistul englez să se revolte, nu vor atrage consecințe pe măsură, viitorul justiției va fi dilema a cărei nerezolvare va bloca intrarea României în spațiul Schengen și va transforma democrația într-un surogat leșiu, de tipul democrației demagogice comuniste, în care adevărul e relativ, în funcție de scop și persoană. Pentru că multe, chiar prea multe, dintre deciziile justiției românești, produc stupoare și îngrijorare în UE, servind minciuna, ticăloșia, lăcomia, arivismul, nu adevărul și justiția. Și ne descalifică din punct de vedere moral. Iar trecerea cu vederea, în astfel de cazuri, tratate ca fiind accidente, nu e altceva decât ascunderea gunoiului sub preș, fapt ce va prelungi nejustificat reforma morală în sistemul de justiție și, implicit, în societate, unde încă fantoma comunismului produce efecte greu de cuantificat și justificat.
Nu se poate ca la treizeci de ani de la căderea comunismului, să bâjbâim în ceea ce privește definirea principiilor morale și încă să se opereze cu metode comuniste în justiție și, drept consecință, să avem o clasă politică la putere și o clasă de îmbogățiți din furtul banului public, generate de rateurile justiției. Din păcate, acesta este adevărul! Un adevăr sinistru dar incontestabil, pentru că, narcisiști prin definiție, acceptăm adevărul doar când nu ne vizează.
Pavel ROMAN
