Evenimentul intitulat „Împreună pentru Ionuț Popa”, organizat duminică de voluntarii de la „Gătim împreună pentru o lume mai bună”,  a mobilizat arădenii într-un număr destul de mare, deşi ziua s-a dovedit a fi foarte friguroasă. Cu medicul Wili Glaser și Marcel Ionescu în prim-plan, bucătarii le-au oferit celor prezenţi o masă caldă, aceştia contribuind în schimb, cu sume de bani pentru Ionuţ Popa, antrenor de fotbal care se confuntă cu probleme mari de sănătate. Varză cu carne de porc, răcituri, jumări, celebra pită de Pecica, plus un fond muzical asigurat de Radu Nica și chitara sa, acesta a fost meniul de suflet pregătit de organizatori.

Este incredibil faptul că, deși nu este prezent, nea’ Popică reușește să strângă arădenii în jurul acestei idei. Într-adevăr acesta este spiritul acestor minute, ne simțim arădeni datorită lui nea’ Popică și pentru nea” Popică! Multă sănătate, Mister!”, a transmis managerul general al UTA-ei, la acţiunea de la Port Arthur. Jandarmeria a făcut o donație specială, iar la finalul „prânzului” s-au strâns aproape 11 mii de lei (10.897 de lei, mai precis), bani care vor merge pentru acoperirea unei părți a cheltuielilor cu tratamentul pe care-l face Ionuţ Popa.

”Un eveniment de excepție,organizat de #gatimimpreunapentruolumemaibuna. Domnul Sima,ca de obicei, ne-a oferit locația gratuit, toți cei care au gătit timp de 2 zile au făcut-o gratuit,o parte din carne a fost donată de către Old Boys UTA, de asemenea varza am primit-o, porcul l-am cumpărat noi ,atmosfera a fost întreținută de Raul Nica, astfel ca suma de aproape 11000 de lei donata speram ca-l va ajuta pe Ionuț Popa pentru recuperare.

Sperăm sa-l vedem din nou in jurul nostru. Mobilizarea arădeană și nu numai, căci au fost și suporteri ai Poli Timisoara, eu cred ca-i va da puterea sa lupte in continuare cu boala.Multumesc tuturor pentru participare!”, a fost concluzia lui Wili Glaser, postată pe contul personal de Facebook.

Live Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here