Sunt un partizan al optimismului şi al credinţei în forţa binelui şi a dreptăţii, iar la cumpăna dintre ani trebuie să recunosc faptul că acest sentiment cunoaşte o anumită „recrudescenţă”, soră cu euforia.

Nu am înţeles niciodată ce forţă mă animă să cred cu atâta tărie că anul ce va veni, va fi infinit mai bun decât cel care tocmai a trecut. Să fie vorba de intensitatea dezamăgirilor din anul trecut sau de puterea dorinţei de a accede către „mai bine”?

De-a lungul existenţei, am avut un singur moment în care nu mi-aş fi dorit sub nicio formă să se termine anul, de parcă aş fi trecut în altă dimensiune a Universului în noaptea de 31.12/01.01 şi de parcă dimineaţa, când m-aş fi privit în oglindă, mi-aş fi descoperit cea mai proastă versiune a mea. Mi-am dat seama repede că era doar o superstiţie bizară care bântuie mintea unui om încordat de perspectiva noului şi a schimbării.

Cu cât au trecut mai mulţi ani peste mine, pot spune că am dezvoltat o speranţă şi o dragoste abstractă pentru umanitate şi pentru binele comun, ajungând să nu-mi mai doresc foarte multe lucruri pentru mine, personal.

Poate tocmai dintr-o iubire egoistă faţă de mine însumi, visez ca un bezmetic în noaptea dintre ani la un sistem de sănătate eficient, la o justiţie dreaptă, la o educaţie performantă, la autostrăzi, la dreptate etc, de parcă dorinţele personale şi realizarea lor mi-ar aparţine doar mie, însă cum m-aş putea bucura de tot ceea ce am când în jurul meu credinţele şi speranţele poporului meu se năruie. Parcă nicăieri în lume, mârşăvia nu a pătruns în cercuri atât de înalte. Dar de câte ori se schimbă stăpânii în ţară, eroii regimului trecut devin trădători, iar trădătorii fostului regim devin eroi. Orbiţi de dorinţa de a-şi apăra privilegiile şi hoţiile, vânzătorii de neam care ne-au făcut prezentul atât de „luminos”, se cred eroii de mâine. Iată cum lupta de secole pentru putere, dar şi realizările măreţe rămân strâns legate de jugul la care tragem cu toții supuşi.

Mi se pare din ce în ce mai mult că românii au fost atinşi de sindromul Stockholm, sindrom care îşi găseste explicaţii psihologice în evoluţia omenirii. Astfel, se presupune că, în general,  oamenii nu pot fi supuşi la suferinţă perioade îndelungate de timp, iar când  sunt captivi pentru o perioadă mai lungă de timp, fie o să-şi accepte nefericirea precum Sisif, fie vor ajunge să se identifice cu răpitorii.

Sindromul poate fi explicat şi din punctul de vedere al evoluționismului. În istorie au existat și există multe practici care au implicat răpirea femeilor sau copiilor (vezi ienicerii turci care proveneau din copiii răpiți sau practica răpirii femeilor pentru a deveni soțiile răpitorilor). Femeile răpite care nu acceptau noul statut, care încercau să fugă sau nu cooperau erau omorâte, încarcerate sau pedepsite drastic. Pe de altă parte, femeile care se supuneau răpitorilor ajungeau să câștige favorurile acestora, să aibă o viață mai bună și să aibă copii. De-a lungul generațiilor aceasta ar putea să fi avut un efect de a selecta în populația respectivă acele gene care favorizau pasivitatea și solidarizarea cu răpitorii.

România şi-a văzut visul cu ochii după 30 de ani! A găsit dictatura pe care o căuta şi s-a solidarizat cu spoliatorii cărora nu le pasă de viaţa grea a bătrânilor necăjiţi şi bolnavi, acum o povară pentru buget, importantă fiind economisirea milioanelor de euro pentru a fi sifonaţi în contracte şi licitaţii trucate.

Scriind despre pasivitate şi solidarizarea cu duşmanul, mi-am amintit o cugetare a marelui istoric Nicolae Iorga:

„Când ne întrebăm ce rost are viaţa, ne asemănăm poate cu măgarul orb care învârte roata morii şi care e foarte nedumerit la ce serveşte necontenita şi dureroasa lui învârtire”.

„Necontenită şi dureroasă învârtire” aşa ar putea fi rezumată existenţa acestui popor dacă ne referim la ultimii 30 de ani şi nu ştiu nici cui serveşte durerea noastră şi nici dacă vom fi cruţaţi prea curând de ea.

Ciprian DEMETER

2 COMENTARII

  1. Un articol excepțional,care reflectă întocmai caracterul nației noastre,atât de încercată de soartă în decursul istoriei sale.Dacă va fi mai bine anul acesta comparativ cu anul trecut? Părerea mea este că NU! Afirmația se bazează tot pe adevărul istoric.Semne sunt destule…. Felicitări autorului articolului,domnului Ciprian Demeter,căruia îi urez La mulți ani cu sănătate și un an mai bun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here