Lunga stăpânire turcească n-a lăsat niciun monument de artă în Arad. Nici primele decenii ale veacului al XVIII-lea, sub stăpânirea austriacă, nu au fost favorabile apariţiei unor opere de artă monumentală, Aradul abia se închega ca aşezare urbană. Cea mai veche operă de artă din acel timp este statuia Sfântului Ioan Nepomuk, realizată, probabil, la Viena, unde sculptorul Rauchmiller crease prototipul reprezentării acestui sfânt.

Din atelierele vieneze au ieşit mai multe exemplare executate după acest model (unul se află şi la Timişoara). În monumentul de la Arad, Sfântul Ioan Nepomuk este reprezentat stând în picioare, purtând veşminte clericale şi aşezat pe un soclu înalt ce evocă specificul „bulb“ al stilului baroc. Lângă piciorul drept al sfântului este plasat un „putto“ (îngeraş nud). Compoziţia monumentului este structurată pe un joc de contracurbe pentru a sugera „mişcarea“, conform aceluiaşi stil baroc. Acest efect este accentuat de agitaţia imprimată drapajului veşmintelor sfântului. După un obicei al timpului, statuia a fost pictată. Pentru curiozitatea cititorului, „bareta“ de pe capul sfântului era neagră, pelerina de pe umeri, roşie, „rochettul“ de sub pelerină, ocru-auriu, iar reverenda, lungă până la soclu, avea culoarea neagră a birettului. Pe soclu se află un cartuş în care citim următoarea inscripţie: S│IOANNI NEPOMUCENO │ET USQUE HONORI │ ARADIENSES HAEC SIGNA │ STATUUNT. Adică: „Arădenii au ridicat această statuie Sfântului Ioan Nepomuk şi pentru eterna lui cinstire“. Când a fost ridicat acest monument şi de ce? În anul 1729, Nepomuk a fost adoptat ca patron al Banatului. În acelaşi an, arădenii (desigur, catolicii) îi ridică un monument, plasat la intrarea în oraşul german, pe locul actualei Primării în apropiere de Mureş şi al doilea braţ al acestuia. Nepomuk a fost martirizat prin înnecarea în apele Vâltavei, la Praga. Supuşi pericolului revărsărilor Mureşului, arădenii l-au ales patron al oraşului lor pe cel care a suferit moarte de martir în apa unui râu (În 25 iunie 1870, avându-se în vedere construirea noii Primării, monumentul a fost mutat pe locul unde se află acum o replică a statuii, cioplite de artistul arădean Mihai Takacs).

Marile calamităţi s-au păstrat în amintirea posterităţii întotdeauna prin monumente. În anii 1738 – 1740, Aradul a fost bântuit de ciumă care a făcut multe victime. În amintirea acestui flagel, supravieţuitorii au ridicat un monument închinat Sfintei Treimi, în anul 1746. Cioplit în gresie de meşteri străini, el a fost amplasat în faţa primăriei vechi (germane) din piaţa Avram Iancu de azi. (Aşa reiese din tablourile de epocă, de altfel această amplasare era firească, nu parohia a ridicat monumentul, ci cetăţenii oraşului).

Monumentul Sfintei Treimi se compune dintr-un postament în care este implantat un obelisc, în vârful căruia este plasat grupul statuar ce înfăţişează pe Dumnezeu – Tatăl, Iisus Hristos şi Duhul Sfânt. Pe rezaliturile din colţurile postamentului sunt aşezate statuile a doi sfinţi, probabil Rochus şi Carol Borrameus, sfinţi „la modă“ atunci, datorită asocierii lor la opera de salvare a flageulului ciumei. Rezaliturile sunt cioplite în forma unor volute baroce, contribuind astfel la definirea stilului acestui monument.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, monumentul Sfintei Treimi a fost mutat în Aradul Nou, în faţa bisericii catolice. În schimb, în anul 1882 s-a ridicat un nou monument închinat Sfintei Treimi, tratat într-o manieră neobarocă, amplasat în piaţeta din faţa bisericii catolice. Demolat în anul 1960, la ordinul autorităţilor comuniste, monumentul a fost reconstituit şi repus la locul său, în zilele noastre.