Consiliul Local Municipal a votat în această miercuri pentru amenajarea unui gazon natural pe stadionul Motorul. Acțiunea vine ca urmare a sesizării făcute de consilierul municipal independent Marin Lupaș la rectificarea bugetară de la începutul lunii. Fostul președinte al clubului UTA a criticat intenția Primăriei de a amplasa un gazon artifical pe arena din Aradul Nou, explicând că o astfel de mișcare va afecta performanța echipei când va juca pe un gazon normal.
„Am atras atenția la începutul lunii că nu se poate amplasa un gazon artificial pentru antrenament, iar echipa să joace pe un gazon natural. Era pur și simplu o mare greșeală. Sigur, unii pot considera acest detaliu insignifiant, dar cei din lumea sportului și a fotbalului în mod special, cunosc aceste realități. Mă bucur că cei din Primărie au înțeles, mai ales domnul Ignat, apreciez că a dat dovadă de înțelegere, iar astfel se îndreaptă un aspect de pe urma căreia era de suferit mai târziu în rezultatele sportive”, a declarat Lupaș.
Deși apreciază rezolvarea erorii cu gazonul, consilierul independent atrage atenția că aceste investiții nu au fost făcute din timp și s-au preferat peticeli pe ultima sută de metri, în rectificarea bugetară fiind alocați abia acum bani pentru tabelă electronică și alte echipamente pentru stadionul Motorul.
„După pauza competițională UTA o va lua de la capăt, va merge mai departe în noul sezon, iar noi suporterii putem să îi fim alături. Nu pot însă să nu observ întârzierea cu care administrația face investițiile necesare. Se știa de un an de neajunsurile din zona stadioanelor și a terenului de joc, abia acum se alocă banii necesari lucrărilor?! Bine că au dat în caserole vechiul gazon natural de pe stadionul UTA, bucată cu bucată. Mă întreb acum, dacă se făceau pregătirile din timp și exista aplecare reală pentru zona de sport și UTA, dacă se făceau din timp toate cele necesare, nu din greșeală în greșeală, poate alta era situația din teren”, concluzionează Lupaș.