Poate v-ați întrebat vreodată, stimați comuniști mai dăștepți decât cititorii lor, de ce este atât de profitabil pentru o firmă de curierat să traiască pe lângă un gigant aș cum este Poșta Română. Cum se poate ca pentru un expedierea unei trimiteri, gen scrisoare, până la 20 grame, firma de curierat să perceapă aproape 20 de lei. De circa 10 ori mai mult decât însuși Poșta Română. Și, cu toate acestea, să aibe atâția clienți și profit pe măsură

Mai mult decât atât, firmele de curierat mai fac și investiții în dezvoltare, se extind și, normal, dau și salarii cât de cât decente.

Însă, decât să facem radiografia întregii Companii de Poștă din România, haideți să aruncăm o privire la noi în ogradă, adică la Poșta din Arad. Dezastrul care domnește aici, după cum ne-au sesizat mai mulți comuniști fideli, se datorează în primul rând indolenței și neprofesionalismul unor lucrători din oficiile poștale.

Ne-am interesat pentru acest articol în stânga (pe la PSD) și în dreapta (pe la PNL) să încercăm să aflăm care sunt părerile celor care lucrează sau au lucrat la Poșta din Arad. În orice discuție pe care am purtat-o s-a ajuns, inevitabil, la concluzia că de cel puțin doi ani și jumătate Oficiul județean de Poșta Arad nu a avut un șef așa cum ar fi trebuit. Adică, nu a avut conducătorul care să se implice în rezolvarea problemelorinstituției.

Cel care a deținut și mai deține titulatura de conducător sau șef, cum vreți să-i ziceți, e Țoldan Traian Dan. Însă, neimplicarea sa în rezolvarea problemelor, dublată de adoptarea poziției „ghiocelului” la orice aberație care i se transmitea de la Centru, i-a adus liniștea pe postul de șef. Dar și premii de „consolare” constând în încasarea lunară a salariului de aproape 7000 lei. Asta deși din data de 31 ianuarie este la pensie. În prezent acesta încasează o pensie de aproape 3000 lei care, bineînțeles, se cumulează cu salariul.

Probabil o să vă întrebați cum e posibil ca o persoana relativ modestă în gândire și acțiune (după cum spun unii dintre cei cu care a lucrat sau lucrează) să facă asemenea combinații. Ei bine, ni se suflă în cască faptul că nu e chiar atât de complicat.

În primul omul rând s-a gândit că ar fi posibil să nu mai poată ocupa funcția de șef. Ceea ce s-a și întâmplat. Așa că și-a rezervat un loc călduț, inspector CFG (Control Financiar de Gestiune). Asta deși în două rânduri instanțele de judecată care au judecat posibilitatea reîncadrării unui fost angajat, au primit din partea Poștei un răspuns invariabil: „nu există post disponibil de inspector CFG”. Însă pentru Țoldan a existat post…

În al doilea rând, prin slugărnicia sa, pentru  „curajul” de a numi pe posturi niște persoane neprofesioniste, dar cu neamuri în cadrul Companiei, și-a câștigat încrederea și acordul decidenților ierarhici.

În al treilea rând, la mijloc a fost susținerea pe care a avut-o din partea conducerii PSD Arad, personal a lui Caprar Dorel – ni s-a spus. Și ar mai fi multe de spus pe această temă.

Concret, este de așteptat ca domnul Țoldan Traian Dan să justifice ce a lucrat și ce lucreaza de când este inspector CFG. Pentru ca aici este pe lucrări de verificare effectuate. Și nu pe ascultat muzică prin birou, alături de ginerele său, care este inspector de exploatare. Și care, ne-au spus șpionii noștri comuniști, are și o altă meteahnă: îi plac filmele.

A.Z. din a Șaptea

 

P.S. Printr-o schemă de hoarminț luată de câte harom, interimar postul de director este ocupat de consilierul local PSD Arad Beniamin Vârcuș. Oare dumnealui nu are nimis de zis în cazul Țoldan?