… şi a indiferenţei Primăriei lui Falcă. Este vorba Sala de sport situată pe strada Voinicilor F.N. (terenul în suprafaţă de 3316 mp; sala de sport cu nivel de practică sportivă competiţională locală, teren de handbal şi 150 locuri pentru spectatori – conform contract) dată în concesiune cu titlu GRATUIT, în anul 2012, de către mărinimosul Gheorghe Falcă Universităţii private Vasile Goldiş din Arad. Concesiunea a fost făcută pentru o perioadă de cinci ani (deci termenul a expirat sau urmează să expire în această perioadă!) şi a fost iniţiată de către Gheorghe Falcă (despre interesanta expunerea de motive ce a stat la baza atribuirii sălii vom mai avea ocazia să vorbim), cel care pe lângă calitatea de primar al municipiului Arad se mai bucură de cea de profesor al UVVG!!?? Adică, el centrează, el dă cu capul!

Astăzi, fiind o zi de VIKEND, deci de hodină, vă reţinem atenţia doar puţin, cu prevederile stipulate la art. III, privind Obligaţiile Părţilor, mai precis cele de la III. 3.1.d. şi care zic că cam aşa: (comodatarul, adică UVVG) să suporte toate cheltuielile necesare folosinţei imobilului; Cu alte cuvinte, universitatea să încheie contracte şi să plătească apa, canalul, curentul, gazul şi ce o mai fi acolo. Că, aşa cum spuneam într-un articol precedent, impozitul pe clădire şi teren nu-l plăteşte!!!!, acestea fiind plătite de către Primărie!!!! Adică, de către arădeni. De către fraierii de arădeni care, iată, pe lângă că au fost văduviţi de folosinţa sălii de sport au plătit (şi încă mai plătesc – după câte ştim) şi cheltuielile de întreţinere. Şi toate acestea sub oblăduirea profesorului Falcă şi a neglijenţei, ca să nu zicem altcumva, angajaţilor Primăriei.

Să vorbim serios: cui dracu nu i-ar conveni să primească în concesiune, GRATUIT, o sală de sport, să nu plătească pe ea taxe şi impozite la bugetul local (UVVG nu a înscris contractul de concesiune la cartea funciară, deşi publictatea imobiliară era în sarcina acesteia, conform Hotărârii 202/2012 a CLM), să nu plătească utilităţile etc. ş.a.m.d., toate acestea fiind plătite de către Primărie, adică de către arădeni? (din câte am aflat, pe regim de urgenţă, UVVG a întocmit, zilele trecute, după dezvăluirile apărute pe feisbuk, un contract cu Apă-Canal).

Şi ar mai fi interesant de ştiut cine va plăti, dacă va plăti cineva, toată această pagubă adusă bugetului local, adică arădenilor. Fraierilor de arădeni care musai să îşi plătească la timp taxele şi impozitele locale, stabilite de Falcă şi „asociaţii” din Consiliul Local Arad. Şi, cine se face, dacă se face vinovat pentru această crasă (sau voită?) neglijenţă. Sau abuz în serviciu (Jitză, nu te simţi nici în cel de-al 12-lea ceas?)

Cât despre UVVG, ei este mulţi, se cred intangibili şi dăştepţi! Pe lângă că nu plătesc, mai şi încasează taxe de la studenţi. Că facultăţile e privat şi nici măcar cea de tumbe (sau de sport, dacă vreţi) nu e moca!

P.I. Curele de Viz