Topul Național al Firmelor, ediția 2017 – o ediție de excepție! 

Camera de Comerț și Industrie a României va premia joi 9 noiembrie 2017, cei mai performanți oameni de afaceri din România, în cadrul Galei Topului Național al Firmelor, ediția a XXIV-a, la Centrul Expozițional Romexpo, intrarea B.

Ei bine, dragi arădeni, avem şi noi motiv de satisfacţie. Şi asta pentru că firma arădeană PAB România SRL, deţinută de către omul de afaceri Sandu Ion, va fi premiată la ediţia din acest an al Topului Naţional. Deşi la Arad (din motive subiective care ţin de răfuiala personală pe care Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ Arad, o are cu Sandu Ion, acesta din urmă “executându-l silit” pe fostul patron al Proiect SA cu suma de un milion de euro!!!) PAB România nu a avut loc printre premianţi, la Bucureşti firma arădeană va fi prezentă la “masa bogaţilor”.

Topul analizează indicatori precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat. (…) premiază cele mai performante companii din 7 domenii de activitate – industrie, servicii, comerţ, turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură, silvicultură şi pescuit şi construcţii.

PAB România a ocupat, în urma analizei indicatorilor din anul 2016, un onorabil loc II – în domeniul său de activitate: Construcţii, grupa: Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, categoria: Intreprinderi mari. .

C.D.