Noaptea vesel, ziua trist, asta este viața de utist. Mai ales la început de ianuarie 2018. Simbolul Aradului și „Bătrâna Doamnă” a întregii Românii a ajuns să fie pețită de fel de fel de investitori de pe nicăieri și de pe peste tot. Și oricât ar vrea ea să se țină fată serioasă și devreme acasă, până la urmă tare ne e teamă că va ajunge în patul unui nou aventurier vremelnic și interesat până în măduva oaselor. Să „NUFĂRUL” niște bani, mai ales de la Primăria lui Falcă.

Bine ar fi să nu fie așa, dar, deocamdată, a venit un impresar (cu ghilimele de rigoare) ce poartă numele tatălui său, Manea (doar pentru cunoscători). Dar acesta este nume de rapidist pur sânge vișiniu. Ce nu se prea asortează cu roșul-alb al UTA-ei. Și nu a venit singur, a adus cu el ceva oameni de afaceri… evident italienin, nu era greu de ghicit, (cu păpucii rupți și izmenele într-o plasă de un leu – ne suflă în cască o voce de comunist!!!). ˝Pețitorii˝ au vorbitără deja cu fondatorii UTA-ei ong-iste, adică cei care și-au bătut joc de simbolul Aradului, Falcă Celentano și Meszar „Minerva”, dar, chipurile, și cu liderii actuali ai suporterilor (atâția câți au mai rămas după matrapazlâcurile lui Meszar). La așa zisele discuții s-au aruncat vorbe cam prea mari (ca pe vremea comuniștilor, știți voi!) ca să fie crezute de arădenii pățiți cu alde Marțian, de exemplu. La cuvinte de genul liga 1, campioana României, Academia UTA, suporterii arădeni au răspuns cu ˝show me the money˝(arată-ne banii) și cam aici s-au oprit discuțiile. Deocamdată.

Cum zestrea „miresei” UTA nu e de colea, un milion de euro minim, plus o grămadă de jucători mai mult sau mai puțin valoroși, se zice că săptămâna viitoare vin și alți pețitori de pe la capitală cu alte daruri și planuri mărețe. Mai e și Joița, ce se pare că nu a renunțat la pețit. Și mai este, poate, și un mare om de afaceri local al cărui fiu zicea că ar vrea și el peste câțiva ani să fie la casa lui, în orașul lui …

OLD BOY