Gata cu sezonul 1 din miniserialul ˝Investitor pentru clubul meu˝. Florinel Manea se retrage șmecherește după ce și comuniștii noștri l-au ginit și i-au dat la temelie, vorba procurorului Portocală, cu articolul de ieri. Hoțul prins s-a dat pe cur înapoi și ne transmite că s-a simțit jignit de presă! Adică, de noi, că restul au stat cuminți, ca porcu-n cucuruz, doar Haradon a ridicat un pic capul și a amintit de visul american al lui Florinel Manea. De fapt, ziaristul care a scris atunci, a sărit în apărarea arădeanului Codru Grădinaru care rămânea clar fără servici dacă veneau șmecherii la club(interesu’ poartă fesu’).

Dragi tovarăși și pretini, dar nu doar presa comunistă este de vină. Presă care după cum știți, scrie ce trebuie și nu ce vor unii să citească, ci și suporterii care, cică l-au jignit. Adică, să ceri unui aventurier  ˝show me the money˝  se cheamă jignire? Ia zi șmecherie de Ferentari colț cu Giulești.

Singurii pe care-i laudă sunt … Falcă și Meszar. Probabil Falcă le-a povestit că-i place să danseze ca și celebrul cântăreț italian celentano, iar Meszar le-a spus că el știe cum e cu luatul milioanelor de bani publici cu proiecte făcute pe picior. Deci, practic, ei, cei trei Crai de la Răsărit,, s-au înțeles din priviri, că doar sunt din aceeași branșă a șmecherilor care au făcut bani fără să transpire.

Așa că, Florinel Manea ne-a salutat azi și a zis că-s condițiile de intrat în club ca și în Coreea de Nord! Așa să fie Florinele, noi îți dorim drum bun și să revii când te chemăm noi!

Florinele, mai jos ai o dedicație de la tovarășii noștri comuniști din Coreea de Nord:

https://youtu.be/QldGBrh0ES4?t=26

Kim Komunistu de Arad