Din păcate, Sfintele Sărbători de Paște nu ne-au adus o confirmare a pantei ascendente pe care ar avea-o echipa Aradului. Probabil că jucătorii au fost lăsați mai lejer, având în vedere și faptul că UTA nu a avut meci înainte de Înviere, ci duminica trecută, după fix două săptămâni de la meciul cu Călărașiul, ne-am făcut de cacao în fața unei echipe adunată și plătită și ea la bani puțini. Sportul Snagov ne-a dat un 4-1, la Șiria, dar culmea este că ei au fost mai proaspeți după ce au jucat și în Vinerea mare și joia din Săptămâna Luminată! La utiști nu a fost putere, nici fizic, nici tehnic, nimic, parcă nici de pe bancă nu au venit mustrări sau încurajări care să schimbe ceva la jocul echipei. Unii din tribună ziceau că poate au făcut prea multe antrenamente fizice în aceste zile, alții că din contră, antrenorii au lăsat-o mai moale.

Un lucru e sigur, o să plângem după aceste puncte, vin meciuri grele, cu Pandurii, ASU și Ripensia. Și dacă nu adunăm ceva puncte, ne vom trezi sub linie la începutul lunii mai.

O părere personală, poate credem prea mult în toți juniorii care sunt acum la echipa mare. Unii se vede că vor și pot, au și dovedit-o, în alții se investește în continuare încredere dar credem că în vară se rupe pisica și cu ei, nu vor ajunge jucători de liga a doua spre întâi.

În rest, suflarea utistă ar trebui să ne bucurăm că Adi Petre nu se dă bătut, a dat al zecelea gol, echipa lui este la promovare și băiatul are viitorul luminos. Luni seara să-l vedem și pe Denis Man care a cam rămas corigent de ceva vreme și ar fi cazul să ne încânte și el.

Tribuna întâi

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPână şi Falcă
Articolul următorLa mulți ani, Ionuț Popa!